vineri, 20 martie 2020

Meciul României cu Islanda se va disputa fără spectatori

Meciul din deplasare al echipei naționale de fotbal a României cu Islanda, contând pentru semifinalele play-off-ului EURO 2020, se va disputa fără spectatori ca urmare a pandemiei de coronavirus, informează Federația Română de Fotbal pe site-ul său oficial.
„Având în vedere decizia luată azi (n.r. – vineri) de Guvernul Islandez, conform căreia numărul maxim de participanți la un eveniment este de 100 de persoane, Federația Islandeză de Fotbal a anunțat că partida Islanda – România se va desfășura cu porțile închise. Meciul este programat pe 26 martie, pe stadionul Laugardalsvollur din Reykjavik”, se arată pe site-ul citat.
FRF anunță că suporterilor români care și-au achiziționat bilete la acest meci le va fi restituită contravaloarea acestora. Până marți, 17 martie 2020, fiecare cumpărător va primi un email de informare pentru returnarea sumei aferente comenzilor de bilete. În interiorul mesajului va fi disponibil un formular de retur care trebuie completat și trimis la adresa info@bilete.ro.
Cererea de returnare va fi procesată în termen de 30 zile lucrătoare, de la primirea solicitării la adresa info@bilete.ro. Apoi, începând cu data de 20 martie, se va restitui contravaloarea biletelor (fără taxele de procesare sau cele de transfer bancar, conform condițiilor de vânzare ale bilete.frf.ro și bilete.ro) în contul completat în formularul de retur. Transferurile bancare se vor face în ordinea solicitărilor cu formularele de retur completate corect. Mai multe detalii pot fi solicitate la adresa de e-mail info@bilete.ro.
Echipa națională de fotbal a României întâlnește în 26 martie, de la ora 21:45, la Reykjavik, selecționata Islandei, într-o partidă contând pentru semifinalele play-off-ului EURO 2020. Dacă învinge în această partidă, România va disputa, în 31 martie, la Sofia sau Budapesta, meciul decisiv pentru calificarea la turneul final, în fața Bulgariei sau Ungariei.
                                                                                   Cristi SOMEŞAN

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu