joi, 19 martie 2020

Poesis - Maria LUCA



Când va trece și ”corona”...
Când va trece valul mare ce-ngrozește omenirea
Din cenușa ce rămâne se va naște ea, iubirea...
Viața se va transforma...va fi mult mai prețioasă
Timpul va avea valoare...colț de rai va fi „acasă”!
Valul mare când va trece toți vom fi-nvățat ceva
Vom privi mai mult spre ceruri și vom ști a ne ruga
Nu vom mai uita vreodată să pășim cu bucurie
Pe cărarea ce ne duce sus în cer, în veșnicie!
Când acest necaz va trece vom putea cu mic cu mare
Împreună să cântăm...să ne dăm îmbrățișare...
Vom putea să stăm la sfat și să depănăm povești
Despre vremurile-n care nu știai cât mai trăiești...
Încă nu e prea târziu...fiecare-n casa lui
Să ne cercetăm viața înaintea Domnului
Și să-i cerem îndurare în furtuna ce-o trăim
Când va trece valul mare noi, cu toți să-I mulțumim!



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu