Responsabilităţile opoziţiei în criza coronavirusului Covid-19

După o perioadă în care părea că s-a ajuns la un consens general în ceea ce priveşte luarea unor măsuri comune pentru ieşirea din criza provocată de pandemia de coronavirus, iată că fiecare ţară îşi stabileşte propria strategie.

Unele ţări s-au relaxat în interior, dar impun măsuri pentru străini, obligându-i să stea în carantină de 14 zile.
Alte ţări, pentru a reporni industria turistică, au mers pe principiul vecinătăţii geografice, impunând restricţii ţărilor cu care nu se învecinează.

În sfârşit, o parte dintre ţări menţin starea de alertă, concomitent cu măsuri tot mai permisive în ideea repornirii economiei.

Proverbul românesc „câte bordee, atâtea obiceie!” se aplică la nivel mondial.

Singurul fir roşu care leagă ţările între ele par să fie protestele pornite din Statele Unite. În faţa acestor proteste a trecut în plan secundar până şi căutarea miraculosului vaccin anti-Covid 19.

Depăşită de situaţie, în domeniul luării măsurilor anti-pandemie, Comisia Europeană pare să fi renunţat la celebrele directive valabile pentru toate ţările din Uniune.

Într-un con de umbră a intrat şi lupta anti-corupţie, deşi pandemia a fost un bun prilej pentru afaceri murdare de miliarde de euro.

Pandemia a adus un plus de independenţă şi formaţiunilor politice integrate în familiile politice europene.
Fie că este vorba despre popularii europeni, fie că este vorba despre socialişti, fiecare partid a acţionat după cum a dorit, fără nicio restricţie de ordin doctrinar şi ideologic. De exemplu, Viktor Orban, rebelul premier al Ungariei, nu mai este tras la rost nici de conducerea Partidului Popular European, nici de Parlamentul European.

Partidul Social Democrat din România nu mai este tras de urechi de conducerea Partidului Socialiştilor Europeni.

La fel se întâmplă şi în cazul partidului „Lege şi Ordine” din Polonia, care face parte din Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni, o formaţiune naţional-conservatoare, intrată în mod constant în conflict cu instituţiile democratice europene.

PSD profită din plin de această slăbire a chingilor. Această relaxare îi permite grupului din jurul lui Marcel Ciolacu să preia total puterea în partid.

Primul pas strategic ar fi îndepărtarea oamenilor fideli lui Liviu Dragnea, printre care, desigur, se numără şi Viorica Dăncilă.

Dacă echipa lui Ciolacu reuşeşte acest lucru, PSD se curăţă de un prim strat de corupţi.

Concomitent cu eliminarea corupţilor notorii din PSD, atât la nivel central cât şi local, un al doilea pas important pentru social democraţi ar fi readucerea în partid a foştilor lideri, a politicienilor cu experienţă.
Apare însă o problemă: foştii lideri l-ar pune în umbră pe modestul Marcel Ciolacu.

Prin urmare, aşa cum a făcut de fiecare dată când a încercat să se reformeze, PSD se va opri la jumătatea drumului.

În actuala conjunctură socială şi politică, acţiunile tuturor partidelor politice trebuie judecate în funcţie de raportarea lor la criza sanitară.

Partidele de opoziţie au o responsabilitate în acest sens?

Desigur. Partidele de opoziţie pot fi judecate în funcţie de acceptarea sau respingerea măsurilor luate de guvern pentru evitarea unor dezastre provocate de o reîntoarcere în forţă a unui nou val de coronavirus.

Marea dezbatere care se poartă în aceste zile este dacă trebuie menţinută sau nu starea de alertă şi după 15 iunie.

Aflate în opoziţie, PSD, ALDE şi Pro România sunt împotriva prelungirii stării de alertă. Presupunând că se vor ţine de cuvânt şi vor vota împotrivă, având majoritate, nu se mai intră în stare de alertă.

Odată eliminate măsurile de prevenţie şi vine al doilea val de infectări cu coronavirus, cine se va face răspunzător? Cele trei partide care au votat împotriva prelungirii stării de alertă. Îşi va asuma PSD o asemenea responsabilitate?!

Autor: Dumitru Păcuraru

Sursa: Informaţia zilei Maramureş