Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu (foto), a anunțat luni, 13 februarie, că Moscova are un plan de subminare a țării, „cu implicarea unor diversionişti cu pregătire militară, camuflaţi în civil, care să întreprindă acţiuni violente, atacuri asupra unor edificii ale statului şi luare de ostatici”.
Ea a susținut o declarație de presă în care a vorbit
despre planurile Rusiei de înlăturare a puterii de la Chișinău, la câteva zile
după ce președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, indica un plan al Moscovei
de distrugere a Republicii Moldova.
Maia Sandu a spus că planul Rusiei de „acţiuni
subversive” pe teritoriul Republicii Moldova nu este unul nou - tentative de
destabilizare a situaţiei şi de subminare a statului au existat şi în toamna
anului trecut, dar ele nu şi-au atins obiectivul datorită intervenţiilor
instituţiilor de securitate şi de asigurare a ordinii publice. În perioada
octombrie-decembrie, poliţia şi Serviciul de Informaţii şi Securitate au
intervenit în mai multe cazuri de „organizare a elementelor criminale şi au
oprit tentativele de violenţă”, a afirmat Maia Sandu.
Potrivit acesteia, în toamnă, accentul s-a pus pe
criza energetică, care trebuia să provoace nemulţumiri majore în rândul
populaţiei şi să conducă la proteste violente.
„Planul pentru perioada următoare presupune acţiuni
cu implicarea unor diversionişti cu pregătire militară, camuflaţi în civil,
care să întreprindă acţiuni violente, atac asupra unor edificii ale statului şi
luare de ostatici.
Prin acţiuni violente, mascate sub proteste ale
aşa-numitei opoziţii, ar urma să se forţeze schimbarea puterii de la Chişinău.
Documentele recepţionate de la partenerii noştri
ucraineni demonstrează o bună documentare a locaţiilor şi aspectelor logistice
pentru organizarea acestor activităţi subversive. De asemenea, planul presupune
folosirea persoanelor din afara ţării pentru acţiunile cu caracter violent.
De exemplu, materialele conţin instrucţiuni despre
regulile de intrare în Republica Moldova pentru cetăţeni ai Federaţiei Ruse,
Republicii Belarus, Serbiei şi Muntenegru”, a spus Maia Sandu.
Redăm
integral discursul președintei Republicii Moldova:
„Prin acţiuni violente, mascate sub proteste ale
aşa-numitei opoziţii, ar urma să se forţeze schimbarea puterii de la Chişinău”
„În ultimele zile, au apărut în spaţiul public
discuţii cu privire la securitatea ţării noastre. Declaraţiile Preşedintelui
Zelenski despre planurile Federaţiei Ruse de destabilizare a Republicii Moldova
au fost confirmate de instituţiile noastre.
Planul Rusiei de a întreprinde acţiuni subversive pe
teritoriul statului nostru nu este unul nou. Tentative de destabilizare a
situaţiei şi de subminare a statului au existat şi în toamna anului trecut, dar
ele nu şi-au atins obiectivul datorită intervenţiilor prompte ale instituţiilor
noastre de securitate şi de asigurare a ordinii publice. În perioada
octombrie-decembrie, poliţia şi Serviciul de Informaţii şi Securitate au
intervenit în mai multe cazuri de organizare a elementelor criminale şi au
oprit tentativele de violenţă.
În toamnă, accentul s-a pus pe criza energetică,
care trebuia să provoace nemulţumiri majore în rândul populaţiei şi să conducă
la proteste violente.
Planul pentru perioada următoare presupune acţiuni
cu implicarea unor diversionişti cu pregătire militară, camuflaţi în civil,
care să întreprindă acţiuni violente, atac asupra unor edificii ale statului şi
luare de ostatici.
Prin acţiuni violente, mascate sub proteste ale
aşa-numitei opoziţii, ar urma să se forţeze schimbarea puterii de la Chişinău.
„Planul presupune folosirea persoanelor din afara
ţării pentru acţiunile cu caracter violent”
Documentele recepţionate de la partenerii noştri
ucraineni demonstrează o bună documentare a locaţiilor şi aspectelor logistice
pentru organizarea acestor activităţi subversive.
De asemenea, planul presupune folosirea persoanelor
din afara ţării pentru acţiunile cu caracter violent.
De exemplu, materialele conţin instrucţiuni despre
regulile de intrare în Republica Moldova pentru cetăţeni ai Federaţiei Ruse,
Republicii Belarus, Serbiei şi Muntenegru.
Vă asigur că instituţiile statului lucrează la
prevenirea acestor provocări şi ţin situaţia sub control.
În realizarea planului, autorii mizează pe mai multe
forţe interne, dar în special pe grupări criminale cum ar fi formaţiunea Şor şi
toate derivatele ei, pe unii veterani, foşti angajaţi ai forţelor de ordine, şi
pe mai multe persoane cunoscute pentru legăturile lor cu Plahotniuc.
„Scopul acestor acţiuni este schimbarea puterii
legitime de la Chişinău pe una ilegitimă, care să pună ţara noastră la
dispoziţia Rusiei”
Aşa cum am menţionat mai devreme, scopul acestor
acţiuni este răsturnarea ordiniii constituţionale, schimbarea puterii legitime
de la Chişinău pe una ilegitimă, care să pună ţara noastră la dispoziţia
Rusiei, pentru a opri procesul de integrare europeană, dar şi pentru ca Moldova
să poată fi folosită de Rusia în războiul ei împotriva Ucrainei.
Pentru a preveni acest scenariu, cer tuturor
instituţiilor statului să dea dovadă de vigilenţă maximă.
Parlamentul Republicii Moldova trebuie să adopte, în
cel mai scurt timp, proiectele de lege care vor oferi SIS şi procuraturii
instrumentele necesare pentru a combate mai eficient riscurile la adresa
securităţii ţării. Toţi cei care participă în aceste acţiuni îndreptate
împotriva statului Republica Moldova - elemente externe, membri ai partidelor
politice şi grupărilor criminale, şi toţi cei care îi protejează pe aceştia,
trebuie să fie traşi la răspundere.
Siguranţa cetăţenilor şi securitatea ţării este
preocuparea noastră principală şi în continuare vom face tot ce este necesar
pentru a ne proteja statul şi cetăţenii, pacea şi ordinea publică. Vreau să vă
rog să rămânem vigilenţi, să fim atenţi şi să credem informaţiilor oficiale,
pentru că cea mai agresivă formă de atac este atacul informaţional.
Încercările Kremlinului de a aduce violenţa în ţara
noastră nu vor reuşi. Să păstrăm calmul. Să credem în Republica Moldova!”.
Amintim că președintele ucrainean Volodimir Zelenski
a afirmat joi, 9 februarie a.c., la Bruxelles, că Ucraina a interceptat un plan al serviciilor
secrete ruse de a distruge Republica Moldova:
„Am interceptat un plan al serviciilor secrete ruse
pentru distrugerea Republicii Moldova.
Documentul arată cine, când și cum va distruge
democrația Republicii Moldova și va prelua controlul asupra Republicii Moldova.
Când am primit documentul și am înțeles de unde vine
am avertizat imediat Republica Moldova”.
Nu știm însă dacă Moscova a dat într-adevăr ordin să
fie urmat acest plan, dar noi l-am interceptat, l-am recunoscut și ne-am dat
seama că au încercat să implementeze un plan asemănător Ucrainei”.
„Adresați-vă domnului Zelenski, noi nu știm despre
ce este vorba”, a afirmat vineri purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri
Peskov, întrebat de jurnaliști despre declarațiile lui Zelenski, conform
agenției ruse de stat Ria Novosti.
Declarațiile lui Zelenski vin în contextul în care
Moscova a acuzat Occidentul, prin vocea ministrului său de Externe, Serghei
Lavrov, că vrea „să transforme Republica Moldova într-o nouă Ucraină”.
La o zi de la declarațiile liderului de la Kiev,
premierul moldovean Natalia Gavriliță a demisionat, după un an și jumătate de
activitate, iar în locul acesteia a fost numit Dorin Recean, consilier
prezidențial și secretar al Consiliului Suprem de Securitate al Republicii
Moldova.
De ce și-a dat demisia premierul Moldovei și ce
provocări are de înfruntat noul guvern? Expert moldovean: „Este o rearanjare
tactică în partidul de guvernământ”
FSB ar fi direcționat zeci de milioane de dolari de
la unele dintre cele mai mari companii de stat din Rusia pentru a cultiva o
rețea de politicieni moldoveni și a reorienta țara spre Moscova, conform unei
investigații publicate de The Washington Post în octombrie 2022.
Sursa:
HotNews.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu