13 martie
2019
Purtător
de cuvânt: Dan Bucă,
Tel.:
0755-112726
Venituri semnificative încasate luna trecută la bugetul
statului
La întâlnirea
colectivului pentru stabilirea măsurilor de impulsionare a colectării
veniturilor la bugetul consolidat al statului, șeful adjunct al Administrației
Județene a Finanțelor Publice Maramureș, Ioan Popa, a declarat că încasările la
sfârșitul lunii ianuarie au fost mai mari pe capitolele bugetare componente,
respectiv bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul asigurărilor sociale de
sănătate, dar și la alte venituri. Creșterea cuantumului de încasări,
comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut reprezintă o realizare
procentuală de 142,86%. Față de anul trecut, veniturile au fost suplimentate de
încasările la contribuabilii mijlocii. Pentru menținerea volumului de încasări
bugetare și recuperarea arieratelor vor fi luate măsuri de analiză, respectiv de
identificare a operatorilor economici care înregistrează grad scăzut de
conformare voluntară la plată, identificarea cauzelor neefectuării plăților la
termen, intensificarea de acțiuni pentru identificarea de noi contribuabili
care pot fi beneficiarii unor eșalonări la plată, monitorizarea măsurilor de
executare silită, analiza sechestrelor instituite deja din punct de vedere al
stingerii titlurilor.
Operațiuni
vamale mai mari derulate la Biroul Vamal de Frontieră Sighet cu 47% față de
aceeași perioadă a anului trecut
Activitatea
Biroului Vamal de Interior Maramureș cumulat cu Biroul Vamal Sighetu Marmației
a fost realizată în special din comerțul cu țări terțe. S-au depus și acceptat
849 declarații vamale, din care 490 pentru export, 359 pentru import și 135
declarații de tranzit. Acțiunile specifice strict domeniului vamal au vizat
efectuarea a 20 controale la persoane juridice, peste 2300 controale la colete
poștale și 11 controale cu privire la respectarea drepturilor de proprietate
intelectuală. În luna ianuarie au fost calculate 34 de prejudicii, în valoare
de peste 1.380.000 lei pentru cazuri de contrabandă constatate de ITPF Sighetu
Marmației sau IPJ Maramureș, în care ANAF s-a constituit parte civilă. Au mai
fost efectuate și alte controale vamale pentru diverse regimuri declarate,
fiind aplicată o amendă contravențională de 1500 lei.
Operațiunile vamale
derulate prin Biroul Vamal de Frontieră Sighet au înregistrat o creștere cu
128% a valorii mărfurilor exportate. Principalele mărfuri importate în luna
februarie au fost: semifabricate din lemn de fag, cherestea din lemn de
rășinoase și mesteacăn, panouri fibrolemnoase și lamele stejar, anvelope
pneumatice noi din cauciuc, piulițe hexagonale din oțel, părți din scaune,
articole din carton, țesături pentru tapițerie și sârmă din oțel. Acestea au
provin din Ucraina, Federația Rusă, Belarus, Turcia și China. Mărfurile exportate
la nivelul județului au fost efectuate în Elveția, Serbia, Israel, Belarus,
Mexic, Federația Rusă, Turcia, și Republica Moldova. (elemente lamelare
stratificate, blaturi din lemn, parchet stejar, mașină pentru tipărit de tip
offset, mașină de măsurat burghie, traverse din lemn pentru căi ferate,
mobilier din lemn, șuruburi, piulițe și șaibe, droage din lemn. Au fost identificate
21 fraude vamale (fraude cu tutun, contrabandă cu tutun și neîndeplinirea
obligațiilor comisionarului vamal), fiind confiscate peste 590.000 bucăți
țigarete, peste 157 kg produse de origine animală, carburanți și medicamente.
S-au întocmit 16 procese verbale de constatare și sancționare, în cuantum de
9000 lei. Punctul de trecere a frontierei de stat Sighetu Marmației a fost
tranzitat în luna ianuarie de peste 11.800 mijloace de transport, respectiv
peste 73.000 de persoane. Au fost descoperite țigări ascunse peste 27.500
pachete de țigarete (proveniență ucraineană ascunse în pereții și plafonul
lateral al unei autoutilitare, dar și în interiorul ușilor din spate și din ușa
laterală. De asemenea, s-au identificat cantități de țigări prin sustragere de
la controlul vamal, valoarea fiind în cuantum de peste 55.000 lei, faptă pentru
care a fost formulată o sesizare penală pentru săvârșirea infracțiunii de
contrabandă.
249
controale efectuate în domeniul sănătății publice
Serviciul de
control în sănătate publică din cadrul Direcției de Sănătate Publică Maramureș
a efectuat în luna ianuarie 249 de controale în unități de învățământ, unități
sanitare, unități de turism, în sectorul alimentar, la utilizatori și retaileri
de produse biocide, unitate de turism, unitate de catering, unitate de prestări
servicii. S-au aplicat șase sancțiuni contravenționale, cinci avertismente și o
amenzi în valoare de 1000 lei.
Datele statistice
ale Casei Naționale de Pensii relevă că, la nivelul județului nostru, sunt
peste 116.000 de pensionari, din care peste 75.200 pentru limită de vârstă,
peste 18.400 pensionari de invaliditate, peste 4200 pensionari din domeniul
agriculturii, peste 1700 de persoane beneficiare de pensii anticipate, peste
16.400 de persoane beneficiază de pensie de urmaș. Indicele de corecție,
conform prevederilor legislației în vigoare, cu modificările și completările
ulterioare, privind sistemul unitar de pensii publice este în acest an de 1,20.
Începând cu data de 1 ianuarie 2019, valoarea punctului de pensie se menține la
1100 lei, iar începând cu data de 1 septembrie 2019, valoarea punctului de
pensie se majorează cu 15% și este de 1265 lei. Nivelul indemnizației sociale
se menține la 640 lei, iar de la 1 septembrie 2019 crește cu 10% și este de 704
lei, a precizat directorul executiv Lucica Pop.
Instituția Prefectului - Județul Maramureș
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu