Sala Ateneului Român
i-a fost rezervată în acea seară, doar lui. Scena pe care au urcat de-a lungul
deceniilor, multe la număr, somități legendare lui și instrumentelor convocate
să-l însoțească în drum spre sufletul românilor de aici și
de oriunde. Și toată lumea știe de ce: pe 20 februarie, adică în ziua
următoare concertului festiv, cu exact 65 de ani în urmă se năștea
în Țara
Lăpușului
cel pe care azi îl ascultă și venerează o țară întreagă. Să nu-ți
vină să crezi: acest falnic bărbat a ajuns să măsoare pragul acestei vârste!
Timp de două ceasuri și
mai bine, el și glasul său, catifelat,
plin de culoare, de lumină și parfum de
Maramureș, ne-a ținut cu sufletul la gură cât să-i gustăm pe de-antregul înțelepciunea strecurată în cuvinte vrăjite și balsam de cântec pe care doar el le ține în sipetul din adâncul inimii pentru a
ni le rosti și fredona întru vrerea
noastră românească.
„Căutarea tonului” s-a numit acest spectacol aniversar de la
Ateneu, dedicat împlinirii vârstei de 65 de ani de către rapsodul național pornit de sub castanii înrodiți ai Maramureșului
nostru drag. S-a desfășurat în văzul și auzul nostru o fermecătoare suită de
bijuterii muzicale așezată sub însemnul
dominator al motivului folcloric autentic, curat ca lacrima, emoționant cât încape. Ca într-o frescă precum
cea de sub cupola de la Ateneu, sau dacă vreți
ca în petreceri țărănești desfășurate
în ograda cuiva ori în poiana din mijlocul satului pentru a fi trăite de cât
mai multă lume, horitul a ocupat timpul meritat, zicălile au intervenit și ele cât să coloreze în frumos atmosfera de
sărbătoare a momentului. A sunat cum era de așteptat,
adică a alinare, melodii de dor și jele
dar și o seamă de cântece care ne-au
însoțit istoria, evocând, dincolo de
front, războiul, cu strigătele lui de durere, cu reverberații în stare să nu ne părăsească toată viața. Solistul, omagiatul serii, al sălii și al țării
întregi, ne-a invitat nu o dată să-i însoțim
ghiersul repetând pentru noi cuvintele-cheie de folos în a răspunde chemării de
pe scenă. În asemenea secvențe Leșe cobora printre rânduri cu pași rari și
măsurați, dizolvându-se în mijlocul
nostru ca un fruct ademenitor. S-a ajutat când a fost cazul de instrumentele
desfășurate la îndemână cât să le
abordeze la timpul potrivit: fluier, trișcă,
caval, fagot.
Merită un capitol aparte de menționat în economia spectacolului aniversar: prezența flautistului Ion Bogdan Ștefănescu, încântător prin prestația sa individuală dar de aplaudat și pentru aducerea pe scenă a ansamblului
Flaut Power, pe care a creat-o și o
conduce la apariția în concerte. Suita
românească părea făcută pentru a fi rostită în auzul spectatorilor la un
asemenea emoționant eveniment.
Am să desprind din Programul manifestării două scurte
extrase. Scrie Sorin Dumitrescu, unul din inițiatorii
sărbătoririi lui Grigore Leșe:
”Cântarea lui Leșe este străveche și învățată
cât Biserica. Nu este nici folclorică, nici etno, nici populară, nici sacrală;
este de sorginte liturgică, împărătească și
vizibil nereligioasă. Un fel de stranie vorbire cântată care psalmodiază laic
doine și hore. Leșe este primul care rebranșează cântecul țărănesc
la adevărata lui sursă”. Andrei Pleșu,
la rândul său: ”Muzica lui Grigore Leșe
e dincolo de muzică și-lucru esențial-dincolo de stricta determinare etnică.
Ea se înscrie în aceeași serie de
evenimente sonore cu liturghia bizantină, cu psalmodia gregoriană sau cea a
călugărilor tibetani, cu chemarea ritmică a mezinului musulman sau cu incantațiile magice ale șamanilor siberieni. ”
Aș putea considera
că „Zestrea lui Leșe”, un respectuos
Laudatio rostit spre final de Ion Bogdan Ștefănescu
a rotunjit aceste aprecieri.
Episcopia Maramureșului
și Sătmarului a ținut să-i înmâneze sărbătoritului, de față cu noi, un însemn de înaltă cinstire, pe deplin meritată.
LA MULȚI ȘI LA FEL DE FRUMOȘI ANI,
GRIGORE LEȘE!
Autor: Nicolae BUD
Sursa: Graiul Maramureşului
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu