marți, 2 iulie 2019

Campionatul de Înot al Ministerului Afacerilor Interne va avea loc în municipiul Baia Mare


 În perioada 02 – 05 iulie 2019 se va desfăşura, în municipiul Baia Mare, judeţul Maramureş, etapa finală a Campionatului de Înot al Ministerului Afacerilor Interne.
 La această competiţie vor participa aproximativ 50 de concurenţi reprezentând inspectoratele de armă din cadrul ministerului. Din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureş, s-au înscris în competiţie opt poliţişti, din care trei sunt ofiţeri şi cinci sunt agenţi (pe genuri: trei femei şi cinci bărbaţi).
Festivitatea de deschidere va avea loc în data de 03 iulie 2019, la ora 09.30, la Bazinul Olimpic „Gheorghe Demeca” din localitatea Baia Mare.
 Competiţia va fi organizată de Centrul Cultural al M.A.I. împreună cu Prefectura Judeţului Maramureş, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Maramureş, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Maramureş, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al Judeţului Maramureş, cu sprijinul Complexului Sportiv Naţional „Lascăr Pană” Baia Mare şi Liceului cu Program Sportiv Baia Mare.
Probele de concurs:
La probele de concurs participă personalul care stăpâneşte stilul de înot prevăzut de regulament şi este apt din punct de vedere medical. Concursul se organizează pe categorii de vârstă, la probele 50 m liber (femei, bărbaţi), 100 m liber (bărbaţi), 100 m bras (femei, bărbaţi), 200 m liber (bărbaţi) şi ştafeta 4×50 m liber. Seriile au loc miercuri, 03 iulie iar finalele joi, 04 iulie, cu începere de la ora 10.00.
Festivitatea de premiere şi de închidere va avea loc în data de 04 iulie 2019, începând cu ora 12.30, la Bazinul Olimpic „Gheorghe Demeca” din localitatea Baia Mare.

                                                                                        C.S.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu