S-a născut la 21 mai 1947, în comuna Micești, din județul Cluj.
Locuiește de 50 de ani în orașul Cluj-Napoca.
Este poet, epigramist, pictor, grafician, redactor la mai multe reviste literare
și de umor din țară.
A fost redactor de Cluj la revista ”Dor de Dor” din Dor Mărunt, Călărași încă
de la primele numere în țară. A organizat și sponsorizat, alături de directorul
revistei, primele concursuri ”Dor de Dor”, la Cluj-Napoca.
A fost militar de carieră și în prezent este cu statut de militar în retragere
(pensionar).
Are numeroase apariții în antologii
literare și de umor (peste 100), atât în țară cât și-n străinătate.
A fost redactor la revista de umor ”Haz de necaz”, ”Ag pe rime”, ”Dor de Dor”.
Este redactor coordonator al
Antologiei literar-artistice Napoca Nova. A obținut peste 120 de premii la
poezie, epigramă, pictură, volume de
autor și la grafică de carte. Recentul premiu pe țară la poezie cu rimă și
prozodie perfectă la concursul pe țară
”Dor de Dor” , Călărași Marele premiu.
Este membru și membru fondator la
mai multe cenacluri din județul Cluj și din Cluj-Napoca.
Este membru fondator al Ligii Scriitorilor din România (L.S.R.).
Membru al Uniunii Epigramiștilor din România (U.E.R.).
A fost 10 ani, vicepreședinte al Asociației Artiștilor Plastici din județul
Cluj (A.A.P.).
A făcut parte încă de la
înființare din Cenaclul Tineretului al A.A.P. Cluj-Napoca. Apare în volumul ”PERSONALITĂȚI DE PE VALEA HĂȘDĂȚII” de
profesorul Valentin Vișinescu, Editura Cartea Cărții de Știință, Cluj-Napoca,
2016.
A publicat următoarele
volume de autor:
DINCOLO DE ZBOR, (poezie),
Editura Grinta, Cluj-Napoca, 2006.
PARODII DUPĂ PARODII, Editura
Napoca Nova, Cluj-Napoca, 2014.
SONETE VESELE ȘI TRISTE, Editura
Napoca Nova, Cluj-Napoca, 2018.
PRIN JUNGLA AMINTIRILOR, Editura
Napoca Nova, Cluj-Napoca, 2019.
ZBOR PRIN ANOTIMPURI, (poeme de
iubire și parodie), Editura Napoca Nova, 2020.
Volum în lucru: CADENȚE TÂRZII (poezie și parodii).
Apare în mai multe reviste de umor din țară și străinătate: Agora literară,
Epigrama, Ag pe rime, Spinul, Haz de Necaz, Epigrama de Strehaia, Scârț, Acus
etc.
Alte activități:
Foto-redactor, pictură, grafică, reportaj după lansări de cărți și expoziții,
recenzii, scrie prefață și postfață la volume, publică zilnic pe Facebook poeme
de autor. A scris despre personalități clujene.
Redactor coordonator la peste 20 de antologii literar-artistice, ilustrează cu
tablouri din colecția personală aceste antologii editate de Napoca-Nova, sub
patronajul L.S.R. Fotografiază și filmează activități literar-artistice și
spectacole dim Cluj-Napoca. A participat la numeroase tabere de creație (cu
scriitori și artiști plastici) atât în țară cât și în Grecia.
ORDINEA DE ZI
Parodie-pamflet
după Adrian Păunescu
după Adrian Păunescu
După droaia de guverne de doi bani
Pesediste, peneliste și ce vor mai fi,
Cei mulți prin suferință sunt, de ani și ani,
Că voi n-aveți nici ordine de zi...
Dați vina doar pe greaua moștenire
Și face-ți găuri negre prin buget,
Vă pune-ți pe jaf și-mbogățire,
Noi am pierdut...iubirea pe afet.
Pesediste, peneliste și ce vor mai fi,
Cei mulți prin suferință sunt, de ani și ani,
Că voi n-aveți nici ordine de zi...
Dați vina doar pe greaua moștenire
Și face-ți găuri negre prin buget,
Vă pune-ți pe jaf și-mbogățire,
Noi am pierdut...iubirea pe afet.
Viața noastră nu mai este viață,
Spre morminte ne-au plecat părinții,
Ne conduce ”ORB-AN”, o paiață,
Pân` la Dumnezeu, te mănâncă ”sfinții”.
Nu vedem nici tablă de valori
Ci hoții, minciuni și aroganță,
Noi suntem doar bieții muritori,
Viața lor..., azi, are importanță.
Spre morminte ne-au plecat părinții,
Ne conduce ”ORB-AN”, o paiață,
Pân` la Dumnezeu, te mănâncă ”sfinții”.
Nu vedem nici tablă de valori
Ci hoții, minciuni și aroganță,
Noi suntem doar bieții muritori,
Viața lor..., azi, are importanță.
Viața noastră a căzut în post,
Leul moare, valuta crește-n schimb,
Chițăie finanțele că-s administrate prost
Iar realesul vrea pe moacă nimb.
Hai la muncă, n-avem timp de bal...!
Proteste prin piețe astăzi nu-s,
N-avem dreptul la concediu...medical,
Tot sistemul pe butuci e pus...
Leul moare, valuta crește-n schimb,
Chițăie finanțele că-s administrate prost
Iar realesul vrea pe moacă nimb.
Hai la muncă, n-avem timp de bal...!
Proteste prin piețe astăzi nu-s,
N-avem dreptul la concediu...medical,
Tot sistemul pe butuci e pus...
Se sădește zilnic ura între frați,
Euri, surogate, sosesc de la străini,
S-au vândut degeaba și Munții Carpați
Ordinea de zi-i pentru lupi și câini.
Cer anticipate cei ce n-au ce cere,
Măscăricii scot rahat pe gură,
Toți iubesc doar setea de putere
Și văd toți normalitatea-n dictatură.
Euri, surogate, sosesc de la străini,
S-au vândut degeaba și Munții Carpați
Ordinea de zi-i pentru lupi și câini.
Cer anticipate cei ce n-au ce cere,
Măscăricii scot rahat pe gură,
Toți iubesc doar setea de putere
Și văd toți normalitatea-n dictatură.
CERERE DE LĂSARE
după Adrian Păunescu
după Adrian Păunescu
Pe lângă casa mică cu cerdac
Și peste iarba verde din ogradă
Eu liniștea-mi găsesc și leac:
Lăsați-mă să cad acolo pradă...
Și peste iarba verde din ogradă
Eu liniștea-mi găsesc și leac:
Lăsați-mă să cad acolo pradă...
Sub nucul mare și bătrân
Mai vreau să scriu în pace,
Pe viața mea să fiu stăpân:
Lăsați-mă pe unul din hamace.
Mai vreau să scriu în pace,
Pe viața mea să fiu stăpân:
Lăsați-mă pe unul din hamace.
De-mi vin iar ploile din nord
Peste meri, vișini și tei
Să-mi lecuiesc durerile de cord:
Lăsați-mă doar cu nepoții mei.
Peste meri, vișini și tei
Să-mi lecuiesc durerile de cord:
Lăsați-mă doar cu nepoții mei.
Mi-am aruncat demult cel epolet,
Cu stiletul pot tăia și piatră,
Vă respect și pot să mai repet:
Lăsați-mă, lăsați-mă la vatră.
Cu stiletul pot tăia și piatră,
Vă respect și pot să mai repet:
Lăsați-mă, lăsați-mă la vatră.
Vă dau și casă și avere,
Eu vreau să scriu și să pictez,
Nu omorâți nebuna mea plăcere:
Lăsați-mă prin mine să iernez.
Eu vreau să scriu și să pictez,
Nu omorâți nebuna mea plăcere:
Lăsați-mă prin mine să iernez.
Mi-e dor de-o vreme de părinți,
Să-mi scot de la tipar ultima carte,
Cu ea să mă apropii de Cei Sfinți:
Lăsați-mă doar dincolo...de moarte!
Să-mi scot de la tipar ultima carte,
Cu ea să mă apropii de Cei Sfinți:
Lăsați-mă doar dincolo...de moarte!
IARNA VIEȚII
după Vasile B. Gădălin
după Vasile B. Gădălin
Prin satul tău nu se zăresc păduri
Că le-au tăiat samsarii și procleții,
Prin Coasta mai auzi împușcături
De vânători care ucid mistreții.
Că le-au tăiat samsarii și procleții,
Prin Coasta mai auzi împușcături
De vânători care ucid mistreții.
Trag nemiloși, în plin, către dihănii,
Satul e sărac și-i și pustiu,
Nu mai vezi foștii copii cu sănii,
Nu am inspirații să mai scriu.
Satul e sărac și-i și pustiu,
Nu mai vezi foștii copii cu sănii,
Nu am inspirații să mai scriu.
Pe poarta casei lacăt ruginit,
Spre ceruri ni se duc bătrânii,
De pestă porcină, porcii ne-au murit
Și lupii chefuiesc în dos de stânii.
Spre ceruri ni se duc bătrânii,
De pestă porcină, porcii ne-au murit
Și lupii chefuiesc în dos de stânii.
Pustiu e satul, casele-s pustii,
Rar mai auzi lătrat de câine,
Aș scrie ceva bun dar scriu prostii...
Bătrânii toți trăiesc de azi pe mâine.
Rar mai auzi lătrat de câine,
Aș scrie ceva bun dar scriu prostii...
Bătrânii toți trăiesc de azi pe mâine.
Virilitatea, de-o vreme-i în declin
Și iarna vieții peste tot ne paște;
Via e bătrână, nu produce vin
Noi micuți, nu cred că se vor naște.
Și iarna vieții peste tot ne paște;
Via e bătrână, nu produce vin
Noi micuți, nu cred că se vor naște.
PRIETENII
după Ion Mureșan
după Ion Mureșan
Poeții ce-ți declară prietenie
s-au culcat pe paiele din jurul morii
cu speranța trezirii din beție
realizând că le-au plecat cocorii.
s-au culcat pe paiele din jurul morii
cu speranța trezirii din beție
realizând că le-au plecat cocorii.
Ei nu mai au nici cai nici vaci,
se vând pe ei din când în când
că de la naștere-s săraci;
monade, și comete au în gând.
se vând pe ei din când în când
că de la naștere-s săraci;
monade, și comete au în gând.
Nici mori pe ape n-au rămas
și doar acele slujbe de Sabat:
damele le-au cam fugit din pat
că scriu zilnic...numai pe uscat!
și doar acele slujbe de Sabat:
damele le-au cam fugit din pat
că scriu zilnic...numai pe uscat!
Gândurile lor au muzică aparte,
noi îi alintăm, că ne sunt confrați,
morile-s oprite, nu au bani de-o carte
ode nu dedică...n-avem Împărați !
noi îi alintăm, că ne sunt confrați,
morile-s oprite, nu au bani de-o carte
ode nu dedică...n-avem Împărați !
NE DUCEM TOȚI
după Serghei Esenin
după Serghei Esenin
Ne ducem toți spre unde el, destinul
Ne duce fără pic de supărare,
Poate și eu uita-voi chinul
De-mi va veni și vremea de plecare...
Ne duce fără pic de supărare,
Poate și eu uita-voi chinul
De-mi va veni și vremea de plecare...
Mă vor durea mestecenii cărunți,
Lacul cu trestii, rațe, fluturi, pește,
De voi pleca din marginea de munți
Și din cerdacul ce mă mai primește.
Lacul cu trestii, rațe, fluturi, pește,
De voi pleca din marginea de munți
Și din cerdacul ce mă mai primește.
Voi cere iertăciuni de la iubite
Ori de la salcia pletoasă de pe mal
Când dragul Murg va bate din copite
Că nu mă poartă-n trapuri prin Ardeal.
Ori de la salcia pletoasă de pe mal
Când dragul Murg va bate din copite
Că nu mă poartă-n trapuri prin Ardeal.
Poemele-mi vor plânge la sfârșit,
Cu ele și lucrările pictate...
Vă las pământu-n care mi-a rodit
Speranța, dorul, groaza de păcate.
Cu ele și lucrările pictate...
Vă las pământu-n care mi-a rodit
Speranța, dorul, groaza de păcate.
Nu-s fericit c-am sărutat femei
Cum multe n-au găsit în mine fericirea,
O să mă duc încet către ai mei
Și după voi n-am să-mi întorc ptivirea.
Cum multe n-au găsit în mine fericirea,
O să mă duc încet către ai mei
Și după voi n-am să-mi întorc ptivirea.
Acolo nu-i nevoie de grâu și de secară
Și nici nevoie nu-i de CAP-eu,
Nu faci acolo glume nici gargară
Și șef îl ai pe Bunul Dumnezeu.
Și nici nevoie nu-i de CAP-eu,
Nu faci acolo glume nici gargară
Și șef îl ai pe Bunul Dumnezeu.
Acolo nu va fi jinars de prune
Nici vodcă-săniuța nu mai este,
Poeții vor trăi zile mai bune
Și nopțile vor fi mai de poveste.
Nici vodcă-săniuța nu mai este,
Poeții vor trăi zile mai bune
Și nopțile vor fi mai de poveste.
CUM MAI RĂMASE-N URMĂ CETĂȚUIA
după Horea Bădescu
după Horea Bădescu
Pe-acolo popa cânta ”Haleluia”
gutuile păreau ca sânii, sus pe Gruia
chiar luceferii chemau spre noi tării
prin birturi și pe la cofetării
și dam, mereu, de fete mari, nurlii.
gutuile păreau ca sânii, sus pe Gruia
chiar luceferii chemau spre noi tării
prin birturi și pe la cofetării
și dam, mereu, de fete mari, nurlii.
Ca o mitralieră țăcănea pistolu`
iubitele nu ne dădeau ocolu`
și ce boemă la Mongolu
securiștii ne făceau și pocinoage
când noi scriam poeme mici, oloage
și madrigaluri șui și filoloage!
iubitele nu ne dădeau ocolu`
și ce boemă la Mongolu
securiștii ne făceau și pocinoage
când noi scriam poeme mici, oloage
și madrigaluri șui și filoloage!
De multe ori prin toamnele târzii
pe Petru Groza studente treceau, mii,
le invitam, urgent, la berării
lăsam pe dealul mare Cetățuia
pe unde popa cănta ”Haleluia”!
eu, cu chirie, locuiam pe Gruia!
pe Petru Groza studente treceau, mii,
le invitam, urgent, la berării
lăsam pe dealul mare Cetățuia
pe unde popa cănta ”Haleluia”!
eu, cu chirie, locuiam pe Gruia!
IUBITA MEA DIN NORDU-NDEPĂRTAT
după Vasile Bele
după Vasile Bele
Iubita mea ajunsă pe la Pol
mă-ntreb la ce să-ți mai trimit scrisoare
cât mi-ai lăsat prin inimă un gol
și pe la noi o dă cu ploaia, tare.
mă-ntreb la ce să-ți mai trimit scrisoare
cât mi-ai lăsat prin inimă un gol
și pe la noi o dă cu ploaia, tare.
Tu nu ai poștă nici cutii poștale,
nici post-restant ca-n țări civilizate
și-acolo nu-s mirosuri de sarmale
iar ursul alb se pune pe furate...
nici post-restant ca-n țări civilizate
și-acolo nu-s mirosuri de sarmale
iar ursul alb se pune pe furate...
Nu va ajunge faina-mi scrisorică
cu avionul că n-au nici chiar pistă;
mare-i lumea dar atât de mică
și guturaiul și acolo mai persistă.
cu avionul că n-au nici chiar pistă;
mare-i lumea dar atât de mică
și guturaiul și acolo mai persistă.
Trecut-au anii...mai mult de douăzeci,
cred c-ai uitat de noi și de iubire,
alergi de una singură, dorind să te întreci.
cred c-ai uitat de noi și de iubire,
alergi de una singură, dorind să te întreci.
IUBITA MEA, AZI ÎȚI MĂRTURISESC
după Vasile Bele
după Vasile Bele
Iubitei, cu sfială i-ai mărturisit
azi, avuși curajul de a-i spune,
chiar două-trei verbe șogune
și-ți închipui că te-a îndrăgit.
azi, avuși curajul de a-i spune,
chiar două-trei verbe șogune
și-ți închipui că te-a îndrăgit.
La sacerdoți dai bani de pomenire
să-ți facă și ei Sfânta Rugăciune
ca ea să vină ca la o minune
să mi te soarbă, musai, din privire.
să-ți facă și ei Sfânta Rugăciune
ca ea să vină ca la o minune
să mi te soarbă, musai, din privire.
Ești derutat cum ai mai fost,
nu-i ziua ta cea norocoasă
de bani, s-o mulțumești, nu-i rost...
nu-i ziua ta cea norocoasă
de bani, s-o mulțumești, nu-i rost...
Te lauzi că ești super la virilitate
și o inviți să te încerce-n post...
convins fi`nd c-o să-ți dea dreptate.
și o inviți să te încerce-n post...
convins fi`nd c-o să-ți dea dreptate.
PLUGUL VREMII
după Raveca Vlașin
după Raveca Vlașin
Într-o lume de doi bani
Cu tot felul de-nvârteli
Trec frumoșii noștri ani,
Noi ne facem socoteli...
Cu tot felul de-nvârteli
Trec frumoșii noștri ani,
Noi ne facem socoteli...
Plugul vieții chiar e viu
Ară oceane și Sahare,
Poeții despre asta scriu
Mereu, cu multă disperare.
Ară oceane și Sahare,
Poeții despre asta scriu
Mereu, cu multă disperare.
Se rotește și Pământul
Că doar altă treabă n-are,
Până când și până unde
E o altă întrebare...
Că doar altă treabă n-are,
Până când și până unde
E o altă întrebare...
Nu poți aduna averi
Azi, din mia de cuvinte
Ca poetesă poți să speri
A fi coșeră la minte.
Azi, din mia de cuvinte
Ca poetesă poți să speri
A fi coșeră la minte.
Revoluții n-ai cum face
Doar cu plugul pe pământ,
Nu te porți la patru ace
N-ai o criptă nici mormânt.
Doar cu plugul pe pământ,
Nu te porți la patru ace
N-ai o criptă nici mormânt.
De mai scrii ceva poeme
Plugul vieții nu te iartă
Că vin critici cu dileme
Hotărând și a ta soartă.
Plugul vieții nu te iartă
Că vin critici cu dileme
Hotărând și a ta soartă.
Mai înfig cuțitu-n rană,
Răutăți au mulți confrați,
Nu-ți dai cartea de pomană
Gură fac cei ”afumați”...
Răutăți au mulți confrați,
Nu-ți dai cartea de pomană
Gură fac cei ”afumați”...
Se mai agită literații
Si clasicii într-o ureche,
Mi te huiduiesc damnații
De rămâi fără pereche...
Si clasicii într-o ureche,
Mi te huiduiesc damnații
De rămâi fără pereche...
De sâmbătă până luni
Te uimește tot ce vezi,
Mulți calici și mulți nebuni
Cer ca numa-n ei să crezi.
Te uimește tot ce vezi,
Mulți calici și mulți nebuni
Cer ca numa-n ei să crezi.
Nu e timp să treci prin rouă
Ori pe plaja de la mare;
Lumea veche, lumea nouă
De poetă grijă n-are.
Ori pe plaja de la mare;
Lumea veche, lumea nouă
De poetă grijă n-are.
AMINTIRI SUB GEAM
după Valer Popean
Sub geamul tău plesnit, crăpat,
Vântul bate nu-i lumină
Iar eu degeaba am tot stat
Când mă chema a ta vecină.
după Valer Popean
Sub geamul tău plesnit, crăpat,
Vântul bate nu-i lumină
Iar eu degeaba am tot stat
Când mă chema a ta vecină.
S-au adunat la geamul tău
Paianjeni mari cât veacul,
Aici mi-ngrop păreri de rău
Că nu dau nici de dracul.
Paianjeni mari cât veacul,
Aici mi-ngrop păreri de rău
Că nu dau nici de dracul.
Sub geamul tău, ca o statuie
Stau, barba mi-e brumată,
O sinfonie-n toate nu e
Și nici stafia ta-nghețată.
Stau, barba mi-e brumată,
O sinfonie-n toate nu e
Și nici stafia ta-nghețată.
Sub geamul tău ucid secunde
Și-o să-mi ucid și dorul,
Se duc și clipe dulci, fecunde
Se sparge chiar ulciorul.
Și-o să-mi ucid și dorul,
Se duc și clipe dulci, fecunde
Se sparge chiar ulciorul.
Aș plânge de n-aș fi poet
Dar mă vaier prin poeme,
La șaizeci...stau și repet;
Haide, vino, nu te teme!
Dar mă vaier prin poeme,
La șaizeci...stau și repet;
Haide, vino, nu te teme!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu