luni, 2 martie 2020

Orban către Iohannis – Aș da foc țării de dragul tău!

Iohannis a hotărât, în forul său interior, că România are nevoie de alegeri anticipate. De la decizia lui s-au întâmplat o mulțime de evenimente care ar fi determinat orice om normal să se răzgândească, dar președintele nostru a persistat în ideea lui.
Ludovic Orban, acest Boc în variantă 2020, a transformat instant ideea lui Iohannis în ideea lui și a decis să meargă cu ea până în pânzele albe, chiar dacă ideea îi era profund detrimentală. Odată făcute alegeri, șansa ca Iohannis să-l nominalizeze, din nou, pe Orban este nulă.
Cum arată România în guvernarea PNL
România a ajuns aproape de colaps financiar, fiind pentru prima dată din 2008 când în prima lună a anului avem balanță comercială negativă, deficitul a fost 4,6% în 2019 și se anunță tot un deficit peste 3% și în 2020.
Epidemia de coronavirus a ajuns și în România. Spitalele nu sunt pregătite, nu există suficiente provizii medicale iar sistemul este în degringoladă pentru că ministrul Costache pregătea concedierea lui Arafat și privatizarea sistemului medical românesc.
Euro a depășit pentru prima dată 4,8 lei iar costurile facturilor la energie au explodat împreună cu prețul la carburanți.
Curtea Constituțională a României a stabilit că există conflict juridic între președinte și Parlament privind desemnarea liderului PNL Ludovic Orban în funcția de premier. Judecătorii constituționali au decis că președintele nu a identificat o majoritate parlamentară din partea căreia să desemneze premierul, astfel că șeful statului ar trebui să facă o altă propunere.
Și totuși, Iohannis vrea anticipate!
În acest context, președintele insistă pentru anticipate. De aceea l-a desemnat pe Cîțu, pentru a forma un nou guvern, acțiune sortită eșecului din start. Chiar și în această situație, Orban îl sprijină pe Iohannis în nebunia cu anticipatele.
Fiecare zi de instabilitate politică ne costă pe toți. Ne costă pentru că odată cu euro cresc facturile, odată cu facturile cresc prețurile la carburanți, iar odată cu prețul benzinei cresc toate celelalte. Dacă în 2014 Iohannis părea neamțul calculat, acum pare că se joacă cu România dintr-o ambiție personală. Pentru că el vrea anticipate!
Autor: Alexandru David

Un comentariu:

  1. Stam ca prostii si ne uitam cum oligofrenul asta de nazist antinational isi bate efectiv joc de romani si de Romania!!!Pentru interesele lui personale a dat foc la tara!!!Cit dracu' ii mai suportam mojicia acestui nemernic???!!!

    RăspundețiȘtergere