Cine se teme de arhive?

 

                                                                                                      de Gheorghe Pârja

De câteva zile încoace, circulă prin presă o știre care mă neliniștește, dar îi pune pe jar și pe istorici și cercetători. Este vorba despre decizia Arhivelor Naționale ale României, din 26 mai 2022, prin care s-a anunțat faptul că din acea zi, toate documentele solicitate în sălile de studiu ale Arhivelor vor trece printr-un filtru al cenzurii, urmărindu-se limitarea accesului la documentele clasificate, indiferent de creator, conținut și anul în care a fost creat un document, sub motivul “respectării măsurilor cu privire la protecția documentelor clasificate.” Deși nu sunt nici istoric, nici un avid cercetător în sala de studiu, știu că sunt un beneficiar al celor care trudesc la descifrarea trecutului din arhive, mai îndepărtat sau mai apropiat, cercetări convertite în cărți. Sunt un cititor care cred în vocația documentului, cel care poate fi socotit un martor al vremii.

Orice om cu întrebări firești privește cu mirare și uimire această decizie venită de la conducerea Arhivelor Naționale. Cine a sugerat aceste măsuri fără noimă? Nu doresc să se întoarcă vremea documentelor secrete la care nu aveai acces. Ca student, auzisem de publicații din perioada interbelică, cu o anumită orientare politică. Doream și eu să știu ce scriu acele gazete, cine semnează în ele? Mi-a fost imposibil să mi se dea colecțiile ziarelor cu pricina, să nu mă contaminez de ideologia verde. Până la urmă am ajuns la arhive, cu o aprobare specială a directorului de atunci al Muzeului Literaturii Române, profesorul Al. Oprea, motivând că am nevoie pentru o lucrare cu circuit închis. Așa am ajuns să citesc ziarele „Sfarmă Piatră” ori „Bunavestire,” fără nicio urmare. Ba din contră!

Peste vreme, îmi dau seama că dreptul la informația corectă este necesar ca aerul, pentru a gândi corect evenimentele. Așa că decizia conducerii Arhivelor Naționale, și a celor din umbră, este un atac la adresa libertăților fundamentale, limitându-ne dreptul la informare, un drept constituțional. Ne întoarcem pe vremea când nu puteam citi colecțiile verzi? Crimele trecutului, faptele reprobabile din economie nu pot fi acoperite cu acte administrative. Cei care le-au comis au tot interesul ca documentele, care îi privesc, să fie ascunse sau să fie distruse. Cui îi este frică de trecut? Accesul la arhive este esențial pentru o societate democratică. Nu trebuie afectat de jocuri politice sau alte manevre din spatele cortinei. Cui îi este frică de trecut? Cine vrea să ascundă documente care vorbesc despre întâmplări dureroase ale istoriei? Fără acces liber la urmele trecutului, la arhive, la documente istorice, societatea este în derută.

Istoria o fac oamenii, tot ei o scriu, iar dovezile sunt esențiale pentru cunoașterea timpului scurs, pentru reconstituirea lui. Măsura blocării accesului la arhive mi se pare un lucru extrem de grav. Ideea că un personaj din administrație poate ordona unui arhivar ce documente să ascundă sau să distrugă îmi aduce aminte de arderea cărților eretice din vremuri apuse. Istoricul Dorin Dobrincu scrie apăsat și revoltat despre noua directivă a Arhivelor Naționale, care contribuie la distrugerea memoriei istoriei românești. Am citit și o scrisoare deschisă, a multor istorici și cercetători, privind această hotărâre abuzivă. Semnatarii solicită analizarea posibilității ieșirii Arhivelor Naționale de sub tutela Ministerului Afacerilor Interne. Este greu de înțeles cum sunt păstrate, în categoria informațiilor clasificate, informații precum: nivelul de trai al muncitorilor din anii 1950, politica represivă a regimului comunist în contextul Revoluției maghiare din 1956, exportul de vin în URSS etc. Este o lovitură gravă pentru cercetarea istoriei naționale, în totală contradicție cu practicile din ultimele decenii.

Istoricul Ioan Aurel-Pop, președintele Academiei Române, a luat atitudine printr-un text argumentat: „Ne îngrijorează semnalele mediatice privind distrugerea unor documente publice la expirarea termenului legal de secretizare, fără evaluarea firească a conținutului lor documentar-istoric de către specialiști, fapt îndreptat ferm înspre prejudiciul științei istorice și identității naționale. Instituțiile cu profil istoric – facultăți, institute, centre – din cadrul universităților și Academiei Române își desfășoară activitatea pe baza investigațiilor din arhive.”

Conducerea Arhivelor Naționale a dat un răspuns în doi peri, fără motivații și argumente. Tot mai mulți istorici, cercetători, dar și oameni de rând, cer revocarea deciziei din 26 mai 2022! Altfel, rămânem în romanul lui George Orwel – „1984” –„Trecutul a fost șters, ștergerea a fost uitată, minciuna a devenit adevăr.” Nu vrem o asemenea direcție în România!