O zonă importantă de evaporare a banilor de ajutoare este cea a evaluării daunelor de război. Diverse organizații internaționale au tot felul de experți în Ucraina care evaluează și reevaluează daunele produse de război. Ați putea crede că activitatea este una inutilă și chiar așa e din punct de vedere logic: ce sens are să evaluezi daunele produse de război în condițiile în care războiul nu s-a terminat? Schema însă e una elaborată atent!
Experții de acolo evaluează daunele la intervale
regulate de timp, apoi diverse organizații fac un calcul al „necesarului pentru
reconstrucția Ucrainei”, după care se fac proiecte de ajutorare care încep să
trimită bani imediat după evaluare, ca și cum războiul ar fi terminat. Și
de-aici începe o întreagă epopee în care banii respectivi, desigur, nu merg în
așa-zisele investiții, ci în diverse scheme de fraudare. Cum la vârful
structurii de finanțare sunt instituții așa-zis respectabile (FMI, Banca
Mondială s.a.m.d.), scăpările fraudelor în presă generează scandaluri care apoi
sunt acoperite de constituirea de diverse structuri anti-corupție la nivelul
statului ucrainean. Acestea garantează că fondurile nou-trimise nu vor mai fi
fraudate, cu toate că, în realitate, au aceeași finalitate.
Dar să pătrundem puțin mai adânc, făcând cunoștință
cu un personaj central al sistemului de evaluare a pagubelor de război, anume
Olexandr Kubrakov, în prezent Ministru al Infrastructurii. Cu toate că,
probabil, nu ați auzit de el, este unul dintre greii regimului Zelenskyi, fiind
și semnatar al acordului pentru liberul tranzit al cerealelor ucrainene din
2022.
Kubrakov are un rol central în evaluările pagubelor
efectuate la comanda Băncii Mondiale, cifre care stau la baza structurii
împrumuturilor, ajutoarelor și subvențiilor intermediate de această instituție.
Traseul politic al lui Kubrakov a fost unul destul de interesant, trecând din
funcții cheie și bine plătite din zona IT/telecomunicații (Kyivstar), în zona
de consiliere neremunerată a primarului Kievului Vitaliy Klitschko pe probleme
de IT, apoi ca șef de proiecte în cadrul Ministerului Justiției(2015-2016),
pentru ca după „experiența guvernamentală” să acționeze ca șef al unui ONG
denumit „Oficiul pentru Reglementare Eficientă”. Această instituție având rolul
de „think tank” ucrainean, a fost finanțat de Uniunea Europeană și Fundația
Soros. Constituirea sa s-a făcut ca inițiativă a Ministrului Economiei de
atunci, Aivaras Abramovicius. Și acest individ este unul interesant, el nefiind
ucrainean, ci lituanian, trecut prin SUA, devenit apoi investitor (Fondul East
Capital cu active de 4 mld. $) și ulterior politician cu funcții înalte la
Kiev, de unde s-a retras în 2016, aproape imediat după ce a înființat think
tank-ul amintit.
Ca șef al „Oficiului pentru Reglementare Eficientă”
face un proiect de conectare în masă a școlilor la internet, care aduce un
contract destul de baban fostului său angajator, Kiyvstar). De la acest Oficiu,
Kubrakov împreună cu echipa de aici(Elena Shulyac, Alexey Orzhel, Denis
Malyushka) intră în forță în structurile guvernamentale, recomandarea venind
direct de la Organizația Soros. Desantul lui Kubrakov a fost integrat în zona
guvernamentală sub aripa lui Alexey Gonarchuk, individ conectat la think
tank-ul american „Atlantic Council” și considerat portavocea BlacRock în
Ucraina.
Acum ițele devin interesante. În perioada în care
intră în structurile guvernamentale, Kubrakov fondează două companii:
Eurocomunservice LLC și „City of People” LLC. La conducerea acestor companii
vine Ruslan Kramarenko, fost vicepreședinte al Administrației de Stat din Kiev
și fost angajat al Cabinetului de Miniștri din perioada lui … Viktor
Ianukovici. Aceste două companii au ajuns într-o poziție de monopol pe piața
serviciilor comunale. Doar că legăturile nu se opresc aici, deoarece
Eurocomnunservice și „City for People” sunt, în realitate, o subsidiare ale …
Mdl House Service din Lituania, parte a grupului baltic Civinity12, deținut de
… Ruslan Kramarenko și Aivaras Abramovicius. Teoretic Kubrakov a ieșit din cele
două structuri în 2021, printr-un anunț de vânzare a drepturilor corporative
către Kramarenko, dar prețul obținut a fost unul derizoriu, sugerând mai
degrabă o ieșire doar formală din afacerile respective.
Că cei doi sunt în continuare legați reiese din
faptul că fondurile din Ucraina se scurg printr-o structură offshore din
Insulele Virgine Britanice, având ca interfață de intrare societatea Officium
SW Ltd. Aceasta îi are ca acționari pe Kramarenko, Kubrakov și Ilya Solodovsky.
Ilya Solodovky coordonează o altă ramură a mafiei personale a lui Kubrakov,
anume afacerile din zona IT&C printr-o companie înregistrată inițial la
Kiev cu o denumire similară celei a offshore-ului, „Oficial”, ulterior
reînregistrată sub numele „Favor Limited”. Prin această firmă s-au făcut
achizițiile de computere necesare proiectului de conectare a școlilor ucrainene
la internet. Solodovsky nu este nici el un oarecare întrucât s-a aflat atât în
Consiliul de Supraveghera al Ukrtelekom, dar și în structura ESU LLC, compania
prin intermediul căreia s-a făcut privatizarea Ukrtelecom. Frumos, nu-i așa?
Acum vine partea cu adevărat interesantă. Solodovsky
și Kubrakov sunt conectați prin intermediul unei structuri multinaționale,
Global Message Services(GMS), având sedioul la Baar(Elveția) și filiale în SUA.
Compania a fost înființată de un avocat și consultant financiar elvețian,
Victor Lorenz Gnehm. Personajul merită atenția noastră deoarece este unul
dintre nodurile esențiale ale structurii mafiote internaționale care acționează
în Ucraina.
Gnehm și-a început cariera ca bancher de investiții
și s-a specializat pe piețele emergente. După o scurtă perioadă în care a
activat în Japonia de unde s-a ocupat de piața chineză, a fost detașat pentru
activități în Europa de Est pentru ca din 1995 să activeze la Moscova și Kiev.
În 1998 renunță la jobul său de bancher pentru a se ocupa de consultanță
financiară la propria firmă, în beneficiul clienților din spațiul ex-sovietic,
în special a celor din Ucraina. Evenimentele începute cu Revoluția Portocalie
i-au suflat vânt în pânze întrucât au apărut numeroase structuri oculte de
legătură Occident-Ucraina menite a deturna economia ucrainenană în mâinile
noilor stăpâni.
Gnehm este un personaj extrem de important întrucât
acționează ca paravan pentru oligarhii ucraineni. Pentru cei care nu știu cum
funcționează structurile offshore fac precizarea că poți deține o companie fără
ca numele tău să apară în față. Anumite legislații permit ca, din rațiuni de
confidențialitate, în actele firmei să figureze avocatul sau consultantul
financiar, iar structura reală a acționariatului să rămână confidențială,
putând fi dezvăluită doar în condiții extraordinare(gen urmărire penală, etc.).
Așa se face că îl găsim pe Gnehm ca vicepreședinte al Eastern Energy &
Infrastructure Invest(EEII AG), companie deținută majoritar de Gehold SA, companie
în spatele căreia se ascunde oligarhul Igor Kolomoisky având-o ca paravan pe
sora sa, Larisa Chertok.
Panama Papers ne dezvăluie o structură impresionantă
de companii offshore avându-l în centru pe Victor Gnehm. Personal am găsit vreo
20 de companii care, probabil, ascund în spate ori oligarhi ori mecanisme
dubioase.
Dar, ca să înțelegeți cât de important este Gnehm în
osatura puterii ucrainene din umbră vă voi spune că, la doi ani după ce
Ukrtelecom a fost privatizată, cu 93% dintre acțiuni cumpărate de investitorul
financiar austriac Epic, intră în ecuație omul nostru ca intermediar pentru
achiziția întregului pachet al Ukrtelecom de către SCM Group. Prețul
tranzacției este unul identic cu cel de la privatizare, fapt care sare în ochii
oricui. Dacă însă vă spun că SCM Group este deținută de Rinat Akhmetov,
înțelegeți deplin combinația. Așadar, fără doar și poate, Kubrakov este legat
de Akhmetov prin intermediul lui Ilya Solodovsky, cel care a participat la
privatizarea cu cântec a Ukrtelecom. Înțelegeți?
Să revenim acum la GMS LLC. Aceasta acționează în
Ucraina printr-o subsidiară, denumită GMS-Ukraine(GMSU). Din 2021 până anul
trecut, veniturile GMSU au crescut de peste 4 ori, în principal dintr-un
contract păgubos cu Poșta Ucraineană(Ukrposhta). Contracttul cu Ukrposhta a
fost unul cu încredințare directă, la prețuri de câteva ori mai mari decât cele
ale competitorilor. Cunoașteți schema de la noi.
Însă rolul GMSU nu este obligatoriu unul strict de
colectare deturnare a banilor ucraineni către zona offshore. În afara acestei
activități, societatea are acces la informații confidențiale ale statului
ucrainean din zonele bancare, logistice și de infrastructură. Astfel,
societatea are și un rol de colectare de informații pentru Kubrakov și
structurile occidentale cărora le este subordonat.
Kubrakov, prin prisma pozițiilor politice deținute,
are capacitatea de a deturna o groază de fonduri și active de stat din domenii
diverse: infrastructură, IT&C, utilități etc. Acum, cu Kubrakov cocoțat
Ministru al Infrastructurii, spălarea și redirecționarea banilor veniți ca
„ajutoare de reconstrucție” trece într-o nouă etapă. Imaginați-vă că imediat
după venirea lui Zelenskyi la putere, compania UNIP(deținută de Solodovsky) a
devenit furnizor unic pentru parcări din Nvipro, Vinițșa și Lvov. Însă jaful
cel mai mare să dă în domeniul … contrucției sau modernizării de șosele și
autostrăzi. Aici e o jale cum numai în România s-a văzut, cu prețuri care
depășesc de câteva ori costurile normale, cu lucrări făcute doar pe hârtie,
pentru ca apoi să se raporteze bombardamente inexistente ale rușilor s.a.m.d.
Dar despre asta, pentru a nu vă răpi prea mult timp, o să vorbim într-un
episod viitor. Rețineți pe moment modul în care „marii oameni ai Ucrainei” se
întâlnesc în paradisurile fiscale ale lumii de azi, zone din care se creionează
instituțiile obscure și frânghiile noii ordini mondiale.
E limpede în aceste condiții care e miza, anume
prăduirea unor fonduri prin false investiții. De cele mai multe ori, banii
pentru așa-zisa reconstrucție, după ce sunt „taxați” în Ucraina de diverși
oficiali aflați la butoane, se întorc în special în SUA sub formă de bani negri
necesari susținerii sistemului mafiot al statului subteran de acolo.
Autor: Dan Diaconu
S: https://trenduri.blogspot.com/2024/07/cum-se-fura-in-ucraina3.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu