miercuri, 3 martie 2021

104 unități de învățământ din Maramureș vor desfășura cursuri în scenariul roșu

 
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență s-a întrunit în ședință extraordinară, în sistem online, și a aprobat scenariile de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar din județul nostru pentru perioada 01-05 martie 2021.

Sunt 104 de unități de învățământ/structuri care vor desfășura cursuri în scenariul roșu, 156 unități de învățământ/structuri care vor funcționa în scenariul galben, 121 unități de învățământ/structuri care vor avea cursuri în scenariul verde, iar 16 unități de învățământ/structuri vor avea cursuri online, cele din localitățile carantinate zonal: Gârdani, Remetea Chioarului, cu satele aparținătoare, Recea cu satele aparținătoare, Groși cu satele aparținătoare, Rona de Jos, Șișești cu satele aparținătoare și Tăuții Măgherăuș cu satele aparținătoare a mai precizat prefectul de Maramureș.

Scenariile au fost aprobate, urmare a propunerilor Consiliilor de Administrație ale unităților de învățământ din fiecare localitate, avizate de către Inspectoratul Școlar Județean Maramureș și Direcția de Sănătate Publică Maramureș, respectiv a ratei de incidență cumulate în ultimele 14 zile transmisă de către DSP. În funcție de evoluția situației epidemiologice, situația prezentă poate fi actualizată și modificată.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu