Dăruiește viață! Ce mesaj dătător de speranță,
într-o lume în care viața este amenințată. Iar Carmen Uscatu și Oana Gheorghiu,
fondatoarele Asociației „Dăruiește viață” o fac cu tenacitate și îndârjire.
Pentru un spital, dar și un campus pentru părinți, demne de secolul în care
trăim. Cu condiții de spitalizare și tratamente foarte bune, cu cercetare și
servicii de top.
Un centru de referință, care să însemne și spații de
învățare pentru studenți și rezidenți, laboratoare, cercetare, studii clinice,
parteneriate cu clinici de top din străinătate, un training permanent, cursuri
de comunicare medic-pacient. Toate în beneficiul pacientului, căruia să-i dai
șansa să își revină și să își reia viața de acolo de unde a lăsat-o când s-a
îmbolnăvit.
În afara spitalului pentru copii bolnavi de cancer,
Asociația „Dăruiește Viață” s-a mobilizat, la începutul pandemiei, să ajute
spitalele din țară. Nu mai puțin de 4 milioane de euro s-au strâns și au fost
donați spitalelor, dar și pentru primul spital modular COVID de Terapie
Intensivă din țară, din curtea spitalului Elias. Încercând să spargă bariera
dintre administrația publică și ONG-uri. Și birocrația care sufocă sistemul
sanitar. Lecții de învățat!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu