Polonia și Ungaria pregătesc legi care să sancționeze social media pentru că au ajuns să practice fake news prin omisiune și să anuleze identitatea informatică a persoanei, izolând-o de lume ca și când ar trimite-o în lagăr.
Dacă Polonia intenționează să sancționeze cu amenzi de milioane de euro orice platformă care elimină conținut sau bannează persoane pe motiv că încalcă “valorile comunității”, Ungaria intenționează să le închidă, dacă ar proceda la anularea identității informatice a cuiva. Libertatea de opinie și de conștiință, consacrată de CEDO, este infinit mai importantă decât imprecisele “valori ale comunității” virtuale. Cancel culture, cancel Christmas și cancel liberal democracy vor fi înlocuite de cancel social media. Ungurii vor să își trăiască din nou viața reală.
La noi, în schimb, guvernul neo-marxist (care, cu tupeu, se pretinde de dreapta, adică se crede conservator) se strofoacă să desființeze SIIJ și să reintroducă SRI în actul de justiție. Și să anuleze majorările de pensii ale amărâților, dublarea alocațiilor pentru copii și majorarea salariilor profesorilor, în timp ce bonusează cu sute de milioane vaccinatorii și iartă băncile de amenzi de alte sute de milioane. România normală din “programul” de la alegerile prezidențiale este amânat sine die, președintele dă driapta și pro-justițe fiind preocupat de vaccinarea întregului șeptel, pentru a obține, ca un mare epidemiolog ce de află, imunitatea de turmă. Totalitarismul, între timp, se instalează pas cu pas, însoțit fiind de segregarea socială și apartheidul sanitar.
Autor: Gheorghe Piperea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu