În urma cercetării s-a descoperit că persoanele care
s-au vindecat după ce au fost infectați cu coronavirus au dezvoltat un număr
mult mai ridicat de celule B și celule T. Celule B și T sunt necesare pentru
combaterea virusului. Mai mult, „aceste celule pot rămâne în organism o
perioadă foarte, foarte lungă de timp”, scrie Forbes.
Cum s-a desfășurat studiul despre imunitatea la
coronavirus
Cercetătorii au recoltat probe de sânge de la 185 de
pacienți cu vârste cuprinse între 19 și 81 de ani. Aceștia au post testați
pozitiv pentru coronavirus (SARS-CoV-2) la începutul pandemiei. Oamenii de
știință au descoperit că foarte mulți dintre pacienți au suficiente celule
imune pentru a combate virusul și a preveni reinfectarea. Pe lângă asta,
oamenii de știință au ajuns la concluzia că imunitatea la coronavirus poate
dura ani de zile.
Acesta a fost prezentat drept „cel mai cuprinzător
și mai îndelungat studiu al memoriei imune la coronavirus până în prezent”.
Shane Crotty: „Această imunitate la coronavirus ar
preveni, timp de mulți ani de acum încolo, ca marea majoritate a oamenilor să
se îmbolnăvească de alte boli severe”. Crotty este virusolog la Institutul de
Imunologie „La Jolla”.
Potrivit jurnaliștilor de la New York Times, aceste
rezultate sunt încurajatoare. „Peste 90% dintre persoanele care au fost
infectate cu coronavirus vor fi protejate în fața reinfectării pentru o
perioadă foarte lungă de timp. De asemenea vaccinul, care în general oferă o
protecție pe o durată de timp mai redusă, ar avea beneficii pentru mai mult
timp”. „Probabil că nu va fi nevoie să vaccinăm oamenii în fiecare an așa cum
ne temusem”, scrie Mandavilli.
Și alți specialiști sunt optimiști. Noul coronavirus
poate fi „exterminat suficient de repede, simptomele ar dispărea imediat, iar
șansa de a fi infectat din nou ar scădea drastic”. Declarația îi aparține dr.
Alessandro Sette, cercetător al Institutului de Imunologie La Jolla și coautor
al studiului.
Toate aceste semnale venite din lumea științei
reprezintă primele semnale pozitive de la începutul pandemiei. O rază de
speranță pentru miliarde de oameni. Și pentru economiile vlăguite.
Autor:
Iulia Moise
Sursa:
Evenimentul zilei
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu