miercuri, 13 ianuarie 2021

Politicienii, profesorii și jurnaliștii – vaccinați în etapa a doua!

 


A doua etapă a Strategiei de vaccinare împotriva noului coronavirus începe pe 15 ianuarie. Această etapă se adresează persoanelor care desfășoară activități în domenii esențiale și populației din grupele de risc.

Potrivit Strategiei de vaccinare, în etapa a doua se vor putea vaccina persoanele care desfășoară activități în următoarele domenii:

– Personal cheie pentru funcționarea instituțiilor statului (parlament, președinție, guvern, ministere și instituții subordonate acestora);

– Personalul din domeniul apărării, ordinii publice, siguranței naționale și a autorității judecătorești;

– Personalul din sectorul economic vital:

– Procesare, distribuție și comercializare a alimentelor de bază (panificație, lactate, carne, fructe și legume);

– Uzine de apă, epurare, transport și distribuție apă;

– Centrale electrice, producție, transport și distribuție curent electric;

– Unități de producție, transport și distribuție gaze;

– Unități de producție, transport și distribuție combustibili lichizi și solizi;

– Unități de producție, transport și distribuție medicamente și materiale sanitare;

– Transport de persoane și mărfuri;

– Noduri feroviare, aeroporturi civile și militare, porturi esențiale;

– Comunicații (serviciul de telecomunicații speciale, radio și televiziune naționale);

– Personalul din unitățile de învățământ și creșe;

– Personalul poștal și din servicii de curierat;

– Personalul cultelor religioase;

– Personalul din mass media care desfășoară activități cu risc crescut de expunere la infecția cu SARS-CoV-2;

– Personalul din domeniul salubrității și deșeurilor.

În populația inclusă în grupele de risc intră peroanele de peste 65 de ani și cele care se află în evidență cu boli cronice, indiferent de vârstă.

Sursa: realitatea.net

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu