Ziua Femeii

 

8 Martie

 

Din cer opt mărțișoare se pogoară,

femeii fruntea să i-o-ncoroneze;

cinstită fii gingașă zi de primăvară,

ce faci feminitatea să pulseze.

 

Unică zi precum este iubirea,

ce dintre toate doar pe Ea o cată –

bărbații știu că-n astă zi și firea

se bucură cu omenirea laolaltă.

De ziua ta

                                                                                                                            

Femeie-ntruchipată-n tot

ce face-al vieții drum altcum

prin dragoste și sens matern,

eu ție mă închin acum

 

- în cea mai tandră zi din an –

și-ți cer iertare că-ndrăzneala,

încătușată de sfială,

lung timp s-a perpelit avan

 

să dibuie acel moment

de negândire-atotumană,

când sufletele se unesc

printr-un elan fără prihană.

 

Căci dragostea-i divină forță

din care toate-au fost făcute

cu armonie-n lumea noastră

și-n lumi etern necunoscute,

 

precum a procedat Mesia

în pământeasca Sa lucrare:

„Să vă iubiți unii pe alții

cu-a Mea iubire-ntăritoare!”

 

Iar Augustin, la rândul lui,

spunea cu-ndreptățit temei

despre iubirea netrucată:

„Iubește și-apoi fă ce vrei!”...

 

(Cu mențiunea specială

că-ntre puterea dragostei

și-ndrăgostirea de putere

e-o diferență colosală:

 

Izvor de apă vie-i prima

pentru a noastră viețuire,

pe când a doua sursă este

de veșnică nemulțumire...)

 

 De-aceea, doamnă, nu-ți doresc

averi și alte tinichele,

spor sigur de nefericire

pentru cei ce se-ncred în ele,

 

ci liniștea să te-nsoțească

în toată viața pe pământ –

o liniuță de unire

între născare și mormânt!

 

 Prea multă frumuseţe-i suferinţă

(8 Martie, ziua frumuseţii atotcuprinzătoare)

 

Rugatu-m-am ‘naintea zilei tale

- zi-nfiorată de simbol –

ca de atâta frumuseţe

cu chipuri feminine

desprinse cu iubire şi ardoare

din strâns-a timpului îmbrăţişare,

de moarte sau sminteală să n-am parte:

 

„Doamne,

şopteam cu dulce-ngrijorare,

putea-va inima-mi să facă faţă

la dubla încercare

a preasublimului Tău dar

- femeia-n zi de primăvară –,

când ştii că-i plină de icoana

aceleia ce-i mai presus

de necuprinsa Ta zidire?...

 

De-i cu putinţă, Te-aş ruga,

să-mi iei paharul de la gură

până-n frumos nu-i suferinţă;

iar de mi-i dat să-l beau întreg,

pe buze mâna ei să-mi pui

să o sărut ca pe-o căinţă”.

 

                                                                                                      George  PETROVAI