Motto: „Vasile
Morar ne lipsește enorm și cât voi trăi îl voi avea în inima mea!”
Prin
2006-2007, nu mai știu cu exactitate, într-o iarnă ca-n copilăriile celor
trecuți de 50 de ani, cu zăpadă multă și un ger năprasnic, m-am dus la
invitația fratelui meu, cu un jeep 4x4 de la Consiliul județean, prin
amabilitatea președintelui de atunci Mircea Man, un iubitor al culturii și
frumosului în general, la Sighetu Marmației la Festivalul Internațional de
Poezie unde poetul Ioan Dragoș a fost premiat de către editura „Echim” Sighetu
Marmației (director Echim Vancea) iar un alt premiat a fost regretatul poet
Vasile Morar din Chelința de către editura „Proema” Baia Mare (director Sandu
Peterliceanu). La punctul trei am avut șansa să stau între cei doi poeți din
Chioar-Codru. După câteva pahare pentru o mai bună socializare, Vasile Morar îl
întreabă pe fratele meu cât a primit în plicul dat pe lângă frumoasa diplomă.
Acesta, onest și sincer i-a spus suma reală (bunicică) și imediat i-a spus aceeași
întrebare lui Vasile. Acesta a dat un răspuns superb, atipic, care-l
caracteriza: „Tot așa ca tine! Dacă mă duc în târg luni la Șomcuta Mare pot
să-mi de-o junincă gestantă sau o vacă cu lapte!” Acesta era Vasile Morar!
Întâlnirile de la „Academia O.J.T.” sunt memorabile.
Imediat ce sosea la barul din „buricul târgului” cu nelipsita geantă de piele
în care ducea cele mai recente cărți ale Domniei sale, se auzea și barul se
aglomera spre satisfacția patronilor și doamnei Dorina Matei, barmana localului.
Îi plăcea să stea pe colț și ad-hoc se iniția un cenaclu! Se consuma mult vin
de calitate. Nelipsiți erau Alexandru Peterliceanu, Valer Turcu-Iorga, Valeriu
Sabău, Ștefan Jurcă ori Nicolae Scheianu. Îi plăcea politica, se implica
sufletește. Avea politicieni pe care-i venera cum ar fi Iuliu Maniu sau Corneliu
Coposu dar și alții pe care-i contesta! De fiecare dată când vorbea arunca câte
o glumă și nu te puteai supăra pe el fiindcă așa era Vasile, hâtru, vesel,
inteligent și aveai impresia că „venea cu lecțiile învățate” dar în fapt, în
spatele tuturor acestora era foarte multă lectură și cunoștințe istorice
temeinice. Era un autodidact!
Cu vreo trei luni înainte de a trece Styx-ul, aveam
oră liberă și m-am dus la poștă să ridic un pachet. În spatele meu aud o voce
inconfundabilă care mă strigă: Gelu! Gelu! Întorc ochii și era Vasile care-și
făcea niște analize la Adela Borota, cu origini din Ulmeni. Îl invit la o
cafea. A venit cu plăcere. Am stat aproape o oră împreună. Mi-a povestit
pățaniile când a intrat în Uniunea Scriitorilor într-un alt județ fiindcă la
Maramureș „locurile erau ocupate dinainte!”. Mi-a povestit despre un incident
cu Nicolae Băciuț la București, pe vremea regimului trecut și a intervenit
însuși Nicolae Breban pentru el! Era un povestitor înnăscut! Ceva în genul lui
Ion Creangă sau Petre Dulfu!
Și apropo de marele povestitor, la sfârșitul anului
școlar un „tătic” din clasa mea mă invită să-i fac o vizită. Era insistent așa
că m-am dus, în Mireșu Mare. Era abonat la „Graiul Maramureșului” și scria în
ziarul local din acea zi despre un premiu luat de Vasile Morar la un important festival de poezie. După
câteva carafe de vin din producție proprie, acesta propune să-l duc la premiant
să-l felicite și el. Nu știam ce reacție va avea Vasile, așa că am încercat să
amân vizita inopinată, dar acesta nu și nu, dorea să mergem atunci, pe loc. Cu
inima îndoită am mers totuși la Chelința mai ales că distanța era infimă, 2-3
kilometri. Vasile era acasă la „domeniu”, cum îi plăcea câteodată să zică.
Trăia și mama lui pe care o adora, iar el făcea ce știa mai bine – scria!Era un
caiet studențesc iar scrisul era caligrafic, de învățător. S-a bucurat de venirea noastră după ce i-am
spus că soția împricinatului este din Ulmeni (din păcate amândoi au murit în
floarea vârstei) și că Marius Pop zis „Piratul” (căci așa îl chema) dorea să-l
cunoască personal. Ne-a servit cu pălincă și pancove de la soția lui Filip,
băiatul cel mare. I-a făcut plăcere să audă asta. La un moment dat ne-a spus
cum dorea să se facă fermier și a crescut mai multe scroafe. În momentul în
care s-au înmulțit și nu mai avea ce să le dea să mănânce le-a dat drumul în
pădurea din apropiere. Mare i-a fost mirarea când în primăvară s-au întors mai
mulți purcei cu dungi pe spate, asemeni mistreților. Vă dați desigur seama ce
s-a întâmplat...
Am avut şansa să vină de mai multe ori la mine, la
Lucăceşti. Pe lângă multele complimente pe care i le adresa soţiei, descoperise
şi o legătură de rudenie cu familia ei, prin soţia unui unchi, originară din
Chelinţa, căsătorită în Lucăceşti. Din păcate „nănaşa” lui, Cornelica, s-a
prăpădit de tânără... Şi aşa cum ar trebui să se întâmple în viaţă, eu îi
apreciez şi iubesc pe copiii şi nepoţii lui Vasile Morar. De dragul lui, a
poetului Vasile Morar...
Ar fi multe de povestit despre Vasile Morar, dar
poate că cel mai potrivit ar fi să-i dăm cuvântul tot lui, dintr-un interviu
luat în 2018 de prietenul Nicu Scheianu: „Fără mica lor răutate, cred, cartea
rămânea singură şi nefericită, ca fetele abandonate. Le mulţumesc şi pe această
cale! De atunci: anul şi cartea! În atari condiţii, întreb: poţi să mai ai
viaţă personală? Asta nu înseamnă, Doamne apără şi păzeşte! că „Jidveiului”
i-am înfundat dopul şi doamnelor le-am zăvorât uşa… Asta tot în slujba poeziei
este, pentru descărcarea bateriilor lirice”.
Gelu DRAGOȘ, U.Z.P.R.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu