Dacă cel din privat, care lucrează de acasă - se prea poate și cu laptop'ul firmei sale -, beneficiază, prin lege, de un ajutor financiar în cuantum de 400 de lei, profesorul care lucrează tot de acasă, dar cu laptop'ul personal - energia electrică și căldura suportată din bugetul propriu - de ce este ignorat de stat?!
Pe ce considerente statul român crează o așa crasă și injustă discriminare?
De ce, stupizenia asta?
De salarii - oricum cele mai mici din sistemul public de salarizare: salar prof. cu vechime 35 ani, gr. I (studii superioare) = salariu șofer de primărie (studii medii) -, mai are rost să vorbim? Dar de pensiile acelea "babane" ce ne așteaptă când va fi să ne pensionăm - sigur, de mai apucăm să ne pensionăm; stresul din învăţământ e arhicunoscut - reprezentând, așa, cam 1/3 din pensia unui "gradat" - atenție(!): lăsat "la vatră" la "înaintata" vârstă de 45-48 de ani -, mai are rost să vorbim?!
Și dacă tot e să vorbim, la ce ne-ar folosi văicăreala asta?
Ne merităm soarta!
Sunt ei dascălii uniți; au fost ei vreodată?!
Sunt ei apreciați; când au fost? Când minunea asta?
O, da! Să, recunoaștem: au fost apreciați între cele două războaie mondiale.
Comuniștii mai apoi nu au mai avut nevoie - ca și acum de altfel -, de prea multă și performantă școală.
În fond, la ce nevoie de atâta școală, și-or fi zicând atâția!? Să motivezi corpul didactic(?), nu, e prea costisitor(!), e mare povară pe societate.
Și în fond, prea mulți școliți, prea mulți cu voce și pretenții, nu? Ca să nu mai spunem că și prea puțini naivi (săraci cu "duhul") de manipulat, intoxicat și încolonat spre urne și ... alte cele.
Dar, uite că, spre surprinderea unora dintre noi merge și așa!
Asta e în fond, Romania Normală!
Zic așa: de trata Romania învățământul precum îl tratează dintotdeauna Japonia - altminteri o țară cumplit de vitregită de resurse, ba şi pe capul lor cu o amplă activitate seismică -, eram sigur NUMBER ONE pe glob.
Din păcate, nu a fost să fie!
Au lipsit elitele, care să reușească să se impună și să tragă după ele gloatele şi turmele.
MULŢI ANI SĂNĂTOȘI, CU BUCURII ȘI ÎMPLINIREA DEZIDERATELOR VOASTRE DE MAI BINE!
Autor: Dan BURZ
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu