duminică, 21 iulie 2024

Decât o demisie onorabilă, mai bine o sinucidere colectivă?!

Luni, 22 iulie, liderii liberalilor maramureșeni se întâlnesc pentru a rezolva criza în care se află organizația județeană după ce o parte dintre ei au cerut demisia președintelui Ionel Bogdan și a echipei sale, ca urmare a rezultatelor dezastroase consemnate la alegerile locale. Nu le mai pomenim, știe oricine despre ce e vorba.

La sfârșitul săptămânii trecute, primarii care doresc schimbarea conducerii au fixat un termen scurt, marți, 16 iulie, dar el a fost prelungit până luni din motive doar de ei știute. Cert e că această decizie i-a convenit de minune lui Bogdan care a beneficiat de câteva zile pentru a încerca să-i convingă pe cei care vor să-l mazilească să renunțe la acest plan. Vom vedea luni dacă a reușit sau nu.
Termenul acordat e surprinzător dacă ne gândim că aproape aceeași liberali, atunci instigați chiar de către Ionel Bogdan, acum câțiva ani l-au tras pe linia moartă pe Mircea Dolha în doar câteva ore, fără să-i permită acestuia să se apere de acuzele aduse. Alte vremuri, alte obiceiuri.
Din câte știm la ora asta, liderii primarilor care vor schimbarea, Felician Ciceu și Gavril Ropan, sunt stăpâni pe situație, cu șanse reale de a scăpa filiala de Bogdan, Bota, Ștețco, Alexe și mulți alți băgători de seamă, vinovați în totalitate de eșecul din alegeri.
Evident că un cuvânt greu de spus îl va avea senatorul Cristian
Niculescu Țâgârlaș, liderul de facto al răzvrătiților, care va trebui să scape de Bogdan cu orice preț. Senatorul este bine văzut și apreciat la nivel central, așa că problema ce trebuie rezolvată e aici, în Maramureș.
După acest episod e limpede că Bogdan și Țâgârlaș nu mai au cum să tragă în aceeași direcție, unul dintre ei urmând să fie trecut în rezervă. Paradoxal, un rol important în deznodământul poveștii îi revine conducerii PSD Maramureș, obligată să se implice cu adevărat dacă vrea să aibă o guvernare locală eficientă.
Se cunoaște rivalitatea dintre Gabriel Zetea și Ionel Bogdan, așa că putem afirma cu tărie că pe viitor nu se poate vorbi de o colaborare între cele două părți. În ultima declarație pe care am citit-o, liderul PSD a spus clar și răspicat că își dorește un Consiliu Județean în care să se implice toți cei care vor cu adevărat binele județului.
Cum liberalii sunt a doua forță politică în județ, ba mai mult există posibilitatea continuării guvernării țării de către actuala coaliție, Zetea a afirmat că vrea să discute cu noua conducere a liberalilor maramureșeni în vederea stabilirii unui program de dezvoltare reală a județului în următorii patru ani.
Deci numai cu „viitoarea conducere”. Dacă vrea cu adevărat, viitorului președinte nu-i va fi greu să impună un liberal în funcția de vicepreședinte al CJ Maramureș, astfel că primarii debusolați din PNL să aibă un reprezentat în conducere, care să le susțină și să le rezolve păsurile.
Cu Bogdan rămas la conducere toate astea dispar. Primarii liberali vor rămâne orfani de ambii părinți, așa că nu trebuie exclusă migrarea unora spre PSD încă înainte de sfârșitul acestui an, ca să fie acolo la vremea întocmirii bugetului pe 2025.
Apoi, dacă pe listă la parlamentare se vor regăsi Bogdan, Bota, Alexe și alții din același aluat, eșecul e sigur iar degringolada va fi totală. Să nu uităm că județul e „roșu” aproape în totalitate, de la guvernare PSD nu poate lipsi numai în cazul unor variante SF, așa că filiala maramureșeană va primi posturi de miniștri, secretari de stat, direcții, agenții, instituții deconcentrate.
În aceste condiții liberalii locali nu se vor simți deloc confortabili și vor apuca pe alte cărări, că alegătorii cer rezultate nu povești frumoase puse în broșuri costisitoare.
E limpede că Ionel Bogdan vrea să-și salveze pielea cu orice preț, sacrificând fără scrupule organizația de partid. El încearcă să scape acum de presiune în speranța că îi va convinge pe șefii de la centru să-i accepte candidatura la parlamentare de pe un loc eligibil.
E convins că aici, în Maramureș, deocamdată nu mai înseamnă nimic dar, în cei patru ani de mandat parlamentar, se pot întâmpla multe. Lumea uită, iartă, simte nevoia să se mai lase prostită, așa că orice este posibil, inclusiv o revenire.
Până atunci însă trebuie să treacă de hopul pe care primarii nemulțumiți de activitatea lui i l-au plantat în cale. Dacă Ionel rămâne în picioare, PNL Maramureș se sinucide asistat.
Indiferent de deciziile ce se vor lua mâine în cadrul partidului, subiectul va rămâne interesant de urmărit...

Gr. CIASCAI

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu