Oglinda izvorul luminii

Când nu mai am întrebări de pus, evident, după ce am rezolvat cu problema răspunsurilor față de mine și față de Domnul, intru fără să vreau pe povârnișul întunericului.

Atunci, oglinda mea, izvorul luminii,  îmi trimite soli de revenire și-mi revigorează ferestrele sufletului.

Să-i zicem suflet bătrân?

Îmbătrânește și sufletul?

După teoria mea, sufletul este singurul care nu îmbătrânește fie că este al orbilor, al ciungilor, al ologilor, ori al normalilor anormali.

În întunecimea oglinzii și clopotelor le-ngheață limba-n gură.

Este bun la ceva întunericul?

Oglindei mele, izvornița luminii nu-i place de întuneric și de câte ori mă întunecesc, îmi sare-n ajutor cu un lan de lumini.

Aburul cafelei îmi mângâie oglinda, cea pe care doar am părăsit-o după primenela de dimineață.

-S-o crezi, tu, că pleci, mă!

-Păi, cum să plec, oglindă izvorâtoare de lumină!

Cui te-aș lăsa?

Nu vezi ce s-a-nrăit lumea?

Ce m-aș face fără de tine?

Mă înțeleg bine până acum cu izvorul dumnezeiesc al oglinzii „particolere”. De mult m-am decis să nu mai mă uit în oglinda altuia, a altora.

O mână ciungă din propria-mi oglindă mă-ndeamnă să nu renunț.

Îmi lipesc palma, ridată și ea, rașchetată de o herghelie de ani pe fereastră să plângă o țâră.

Ochii degetelor cu care scriu se holbează timizi pe strada din marginea casei, cea cu o dungă-ntreruptă pe spinare.

Ce mai fug mașinile!

În vremea copilăriei mele făcea praf o mașină pe „șușea” la distanță de o lună, poate și mai rar.

Fugeam toți copii în curte de cum o auzeam duduind și ne uitam speriați printre uluci.

Of! O lacrimă pică pe caldarâm și dispare în țărână...

Și ce dacă?

Câte nu s-au dus în țărână și s-au făcut țărână?

Uite că lacrimi mai am și încă destule. Aici sunt bogat.

De m-ar ajuta Domnul să le întrețin! Nu sunt așa de greu de întreținut.

Iedera urcă pe zidurile bătrânei oglinzi și nu se lasă.

Urcă până sus la acoperiș, dar degeaba, casa nu mi-o poate  acapara.

Pe mine... DA.

A ajuns la geam iedera bătrână și hrănește lacrima degetelor.

Îngerii din icoanele casei transpiră de teamă. Simt că vârsta are ceva cu mine și nu-i de-a bună.

Palmele au mângâiat destul fereastra și ea izvorâtoare de lumină, pleacă la lucru. Fereastra rămâne.

Grafica palmelor s-a însăilat în fereastra de lumină.

Umbra lacrimilor apasă pe-un trecut fantastic de frumos, oglinda, izvorul luminii mă trage de urechi:

-Hai înainte, omule!

Destui s-au dus!

 

Puiu RĂDUCAN

06072024-B. Olănești