luni, 15 iulie 2024

..și-a fost din nou Sublim la Cluj

...Și-a fost din nou sublim la noi, ne-au dat și la televizor, la știri, pe unu și pe doi, spre bucuria tuturor, la protv și prin ziare,  cuvinte, poze și filmări, s-au dus în cele patru zări, cu câte-un pic din fiecare.Astfel grăind și prin urmare...

Mă bucur că ne-am întâlnit din nou

La poezie, cântec și-o agapă,

Să fim cu toții un pământ și-o apă

Și-n suflet unul altuia cadou.

Am respirat trei zile de sublim

Din dorul de frumos necunoscut

Și-aceleași dulci secunde ne-au durut,

Când ceasul despărțirii a sosit.

La revedere  prieteni, pe curând,

Ne vom vedea la anul de-o să fie,

Sublim la Cluj  în cânt și poezie,

Ca simpli truditorii la cuvânt.

...iar dacă a fost să fie un eveniment de succes, asta este datorită vouă, participanților.Așadar, adâncă reverență tuturor !


Ovidiu Vasile

Cluj-Napoca iulie 2024

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu