de Gheorghe Pârja
Din viața mea de cititor am învățat că, prin
cultură, ești mai aproape de oamenii pe care nu-i cunoști, devii mai lucid, îți
răspunzi la întrebări mai dificile, faci pași mai siguri prin lume, scapi de
văicăreli inutile, nu te lași sedus de reverii deșarte, poți separa binele de
rău, iubești frumosul și scapi de riscurile ruinei sufletești. Da, cultura este
salvatoare! Mă grăbesc să spun că mai sunt și excepții care vor răscoală, dar
ele nu intră în formatul acestui text. La Festivalul de Poezie de la Iași am
fost scriitori din 16 țări. Ne-am înțeles de minune, am făcut negoț cu idei, cu
imagini din cuvinte și ne-am bucurat nespus că am fost împreună. Da, cultura
adună sufletele! Puterea și războiul ne dezbină. De pildă, scriitorii din
Ucraina au fost opriți să vină la Iași. Din rațiunile conflictului
ruso-ucrainean.
La o masă rotundă s-a adus în discuție atitudinea
unor instituții culturale occidentale, care au impus restricții artiștilor ruși
de a fi în concerte, ori pe scena unor teatre. S-a vorbit și despre marii scriitori
ruși, care ar fi puși pe o linie moartă din cauza războinicului Putin. Acolo,
la masa rotundă, scriitori români și străini au ajuns la părerea că nu
Occidentul îi alungă pe scriitorii ruși din cultura lui. Ci, dimpotrivă. A fost
amintită prețuirea lui Albert Camus pentru Dostoievski. Nu, Occidentul nu-i
alungă nici pe Tolstoi, nici pe Pasternak, nici pe Bulgakov, nici pe
Ceaikovski, nici pe alte genii din literatură, muzică sau film. Cum spunea și
Andrei Cornea, este vorba despre Occidentul adevărat, nu de excepțiile de care
vorbeam și eu. Este o ofensivă de a confecționa Vestului o imagine
respingătoare, iar cultura rusă să fie o victimă a acestor împrejurări
nefericite.
Discuțiile s-au focalizat spre un trecut în care
statul rus, cu urmașii lui, și-a exilat marile valori. Cine l-a alungat pe
Turgheniev? Cine l-a deportat pe Dostoievski în Siberia? Cine l-a ținut în
închisoare pe Cernîșevski? Exponenții statului rus, nu altcineva. Cine l-a
excomunicat pe Tolstoi? Biserica rusă pravoslavnică, înaintașii patriarhului
Kirill. Mai aproape de noi, au fost persecutați Bulgakov, Ahmatova și
Pasternak. Confrații de la Chișinău aveau informații despre scriitorii ruși
care au fost înjosiți de propriul lor stat. Din ce pricini a plecat Soljenițîn
din țară? Cine i-a citit cărțile a aflat adevărul. Cine astăzi ucide,
arestează, exilează pe cei care nu vorbesc pe placul oficial? Noul stat rus.
Ați auzit de jurnalista Anna Politkovskaia și de soarta ei? A scris o carte,
publicată inițial în Marea Britanie, anul acesta și în limba română, cu titlul
„Rusia lui Putin”, în care dezvăluie violențele comise asupra civililor de
către militarii ruși în al doilea război cecen, despre crimele și afacerile
veroase ale unor funcționari de rang și altele.
La doi ani după apariția cărții, în 2006, jurnalista
Anna Politkovskaia a fost împușcată, cu un pistol Makarov, de un asasin plătit,
în fața liftului din blocul în care locuia. O voce ca a ei nu putea rămâne în
viață, în Rusia lui Putin. Cunoscătorii știu că, de două veacuri, o parte
însemnată și cea mai valoroasă a culturii ruse, s-a aflat în conflict cu statul
rus. Închisoarea, deportarea, lagărul, asasinatul, exilul și mai ales cenzura
au fost instrumente de a controla pe cei care nu aveau strunele acordate după
pofta puterii. E adevărat că și autorii ruși au fost radicali și utopici. Își
permiteau să gândească liber, cu consecințele amintite. Ceea ce spun nu sunt
invenții, nici atitudini răuvoitoare față de statul rus. Ci este o realitate
tristă, confirmată de documente.
Mărturisită de însuși marele Dostoievski, de marele
Tolstoi, ori de rebelul Soljenițîn. Eu prețuiesc mult cultura rusă. Dar să nu
uităm că după bolșevizarea României, și la noi a avut loc eliminarea elitei
românești. Prin închisori, deportări, ori moarte. Vedeți Memorialul de la
Sighet și vă veți convinge. De aceea spun că pentru lumina spiritului, pentru
liniștea vieții, cultura trebuie să ne adune. Și ne adună. Și așa să fie pentru
totdeauna. Derapajele trebuie arătate cu puterea cuvântului. Pentru dreapta credință
în marile valori. „Un popor nu se caracterizează atât prin oamenii mari pe care
îi are, ci mai ales prin felul în care îi recunoaște și îi stimează pe
aceștia,” scria Nietzsche.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu