luni, 22 iulie 2024

Omul fără vină a plecat! Dar principalul vinovat de ce a rămas?

Să prezentăm mesajul trimis de Călin Bota, deputat, președinte al organizației PNL Baia Mare:

„Dragi colegi, vă anunț că astăzi, în cadrul ședinței Biroului Politic Județean al PNL Maramureș, mi-am prezentat demisia din funcția de președinte al organizației PNL Baia Mare. Vă mulțumesc tuturor pentru toți anii în care am lucrat împreună, pentru că ați fost alături de mine și la bine, și la greu, vă mulțumesc că ați fost răbdători cu mine și pentru că am reușit să construim o echipă frumoasă și puternică în Baia Mare. Această echipă minunată merită să se consolideze și să demonstreze că spiritul liberal rămâne puternic în Baia Mare. Vă sunt recunoscător pentru toată munca pe care ați depus-o și vă asigur în continuare de toată prietenia și susținerea mea. Cu prietenie” - Călin Ioan Bota.
Câteva remarci la cald. Călin Bota e o victimă al jocurilor de culise și nu cred că trebuia să demisioneze. Părerea mea. Vina lui e că a acceptat respectivele manevre și chiar s-a bucurat că a scăpat de povara unei candidaturi la Primăria Baia Mare, conștient că nu va putea câștiga. Dacă ar fi intrat în horă și ar fi pierdut, da, existau motive de mazilire sau de demisie onorabilă.
Deputatul a crezut că e de datoria lui să candideze din postura de președinte al organizației municipale, chiar și-a anunțat intenția. Apoi, ca o izbăvire, a venit liderul filialei și l-a tras pe linia moartă, asumându-și el candidatura. Explicația e simplă. Știa că liberalii vor pierde Consiliul Județean, așa că l-a pus în postura de pierzător pe anonimul Bogdan Ștețco.
Ionel din Dumbrăvița a mizat totul pe Baia Mare, singura lui salvare de la mazilire în cazul în care câștiga primăria. Am pierdut județul dar am câștigat reședința de județ, putea spune în fața oșteanului-doctor Ciucă și ai lui. Socoteală corectă, numai că n-a câștigat nicăieri.
Acum apare ciudățenia: de ce i s-a cerut demisia lui Bota atâta vreme cât n-a fost lăsat să candideze? Nu era normal să demisioneze cel care a candidat și a pierdut? Aici avem de-a face cu o cantitate apreciabilă de nesimțire la purtător, că altfel nu știu cum să-i spun.
După ce fuge de candidatura la CJ și pierde Primăria Baia Mare, îi găsește țapi ispășitori pe Călin Ioan Bota și pe Dana Onița Ivașcu, forțându-i să demisioneze. Mă rog, Onița a candidat și a pierdut bătălia pentru Sighetu Marmației, dar numai visătorii puteau crede în victorie în fața primarului în exercițiu și cu PSD pe val.
Concluzia e că Bota a fost un fraier că a demisionat fiind totalmente fără vină. Dana Ivașcu a fost și rămâne un luptător cum puțini sunt în tabăra liberală. Consecințele plecării din fruntea organizației municipale nu vor întârzia.
Acum câteva minute s-a încheiat ședința în care trebuia să se hotărască soarta lui Ionel Bogdan. În afară de cele două demisii nu s-a întâmplat nimic demn de consemnat. Primarii care îl voiau schimbat n-au mers până la capăt, mulțumindu-se cu promisiunile lui Bogdan, printre care și cea referitoare la punerea pe primul loc la deputați a unui primar liberal. Adică, vorba vine, s-au asigurat că nu pierzătorul alegerilor va ocupa poziția respectivă. Aiureli de care nimeni nu va ține seama.
Același Ionel Bogdan a promis că se va înființa imediat o comisie care va avea misiunea să negocieze cu Gabriel Zetea și PSD Maramureș, condițiile unei colaborări la nivelul județului și al primăriilor. Șeful comisiei va fi Ionel, că el e liderul, chiar în groapă fiind. Nici de aici nu va ieși nimic.
Dacă nu vor accepta condițiile (umilitoare?) impuse de Zetea, PSD se va orienta spre alte colaborări, că sunt destui doritori, har Domnului. Și funcții de împărțit la nivelul județului la fel, așa că liberalii pot rămâne să latre pe lângă măcelărie.

Grigore CIASCAI

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu