În secția neonatologie a Spitalului Județean de Urgență din Baia Mare, între 16 martie și 15 mai (perioada stării de urgență) s-au născut 364 de copii – 198 de băieți și 166 de fete.
Totalul nou-născuților înregistrați în anul 2020 până la data de 1 iunie a fost de 974 – mai mare decât cel înregistrat în perioada similară a anului trecut (910). În prima jumătate a anului s-au născut 505 băieți și 469 de fete. Cea mai mică greutate la naștere a fost de 600 de grame, în timp ce greutatea cea mai mare a fost de 4960 de grame.
Neonatologia este locul în care începe viața, un loc în care comunicarea dintre obstetrician, neonatolog și părinți este extrem de importantă, pentru ca venirea pe lume și îngrijirea nou-născuților să se realizeze în cele mai bune și sigure condiții. Sunt situații în care se duce o adevărată bătălie pentru ca micuții să supraviețuiască.
„Prematuritatea și trecerea prin terapie intensivă neonatală este o poveste tristă, înfricoșătoare pentru părinți, dar și plină de satisfacții când mergi acasă. Acolo faci cunoștință cu teama, cu urcușuri și coborâșuri, cu vise împlinite sau neîmplinite. Când ai în față un copil minuscul, cu piele subțire ca hârtia, cu ochii ce nu se pot deschide încă, cu aparate care țipă, cu cabluri, cu branule… Totul se trăiește la altă intensitate, te bucură cele mai mărunte lucruri: primul mililitru de lapte primit, primele 10 g luate în greutate, prima zi fără oxigen, prima zi fără incubator, primul contact skin-to-skin, prima îmbrățișare adevărată și lacrimile șterse pe chipul mamei”, povestește Margareta Pîrvănoiu, medicul șef al secției neonatologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență din Baia Mare.
Specialiștii își amintesc, cu emoție, cazul unui nou-născut, venit pe lume la începutul anului, mult înainte de termen, cu o greutate dpuțin peste 1 kilogram și care a necesitat manevre de resuscitare din prima clipă a vieții. “Nou-născutul a avut vârsta gestațională de doar 30 de săptămâni, o greutate la naștere de 1100 de grame și a necesitat manevre de resuscitare încă de la început. Dar, cu întreaga noastră implicare, dragostea familiei și o putere greu de imaginat într-un trup atât de fragil, copilașul a câștigat lupta pentru viață și, la 46 zile de la naștere, a fost externat cu o greutate de 2540 de grame, cu alimentație exclusiv la sân, cu zâmbetul și muțumirea mamei întipărite pe chip, când pășea dincolo de pragul maternității ”, relatează Margareta Pîrvănoiu.
Sursa: MaraMedia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu